Legea Camerelor de Comert, adoptata in Parlament
Deputatii au adoptat, marti, cu 137 voturi „pentru”, 99 „impotriva” si 11 abtineri, Legea Camerelor de Comert si Industrie, care prevede in principal trecerea Registrului Comertului, din subordinea Ministerului Justitiei, in administrarea Camerelor de Comert.
Dezbaterile privind legea au constituit un motiv de disputa politica intre PNL si PD. Democratii au anuntat inca de saptamana trecuta ca nu vor vota legea pentru ca nu sunt de acord cu trecerea Registrului Comertului la Camerele de Comert.
Deputatul PD, Daniel Buda, sustine ca legea nu a fost adoptata in mod regulamentar deoarece nu a intrunit numarul necesar de voturi, fiind lege organica. Buda il acuza pe presedintele Camerei, Bogdan Olteanu, ca a schimbat statutul legii – in una ordinara – pentru ca actul normativ sa treaca cu mai putin voturi.
„Vom face o sesizare la Curtea Constitutionala in urmatoarele zile pentru ca nu este admisibil acest lucru” a explicat Buda .
Pe de alta parte, deputatul PNL, Cristian Boureanu sustine ca legea este ordinara pentru ca asa a trecut si la Senat. „Legea a fost votata si de democrati altfel nu intruneam numarul de voturi iar la Senat a fost votata drept lege ordinara. Stiu ca democratii nu sunt de acord cu aceasta lege pentru ca nu ii convine Monicai Macovei. ” a declarat Boureanu.
Democratii sustin ca partenerii din Alianta doresc acest transfer al Registrului pentru ca au propriile interese financiare.
Daniel Buda a declarat pentru HotNews.ro ca liberalii au aranjat lucrurile astfel incat proiectul de lege sa fie adoptat in propriul lor beneficiu.
„Liberalii au interese financiare si pentru asta doresc trecerea Registrului la Camerele de Comert. Institutia este o sursa de bani inepuizabila, sunt bani colectati din taxe care ar intra in bugetul Camerei de Comert si care nu ar putea fi controlati de stat.
Interese financiare la mijloc
PNL are parlamentari care sunt si presedinti ai unor Camere judetene de Comert si au facut in asa fel incat sa treaca patrimoniul in jurisdictia lor”, a explicat Daniel Buda.
Conform lui Buda, cei doi liberali care detin si functii de presedinte ai unor Camere de Comert sunt deputatul Ovidiu Silaghi si senatorul Vasile Arion.
In replica, PNL sustine ca Alianta s-a angajat in campania electorala sa restitutie Registrul Comertului „In programul comun de guvernare era prevazuta si aceasta masura de revenire a institutiei de acolo de unde a plecat, adica de la Camera de Comert. PD este de o demagogie incomensurabila la acest capitol.”, a declarat Horatiu Buzatu.(PNL)
Si deputatul liberal Cristian Boureanu acuza democratii de demagogie si incearca sa explice „natura intereselor” acestora. ”Ministerul Justitiei se foloseste de banii colectati de la Registrul Comertului, a facut investitii din tarifele pe care le colecta Registrul Comertului. E normal ca Monica M acovei sa nu doreasca transferul Registrului catre Camerele de Comert.
Prin legea adoptata marti, banii proveniti din tarifele impuse de Registrul Comertului urmeaza sa fie directionati catre Camerele de comert judetene si astfel ei vor putea fi folositi in dezvoltarea mediului de afaceri din judetele respective. Aici
Saptamana trecuta, dupa certuri aprinse, deputatii au adoptat prin vot varianta potrivit careia modalitatea de preluare a patrimoniului Oficiului Registrului Comertului, a bazelor de date, aplicatiilor etc. de catre Camerele de Comert va fi reglementata, ulterior, prin lege, dar nu mai devreme de data de 1 ianuarie 2007.
Democratii s-au opus alaturi de PSD si PRM insa fara nici un rezultat. PD spera sa obtina o rasturnare de situatie si va ataca votul la Curtea Constitutionala. „Registrul Comertului trebuie sa ramina la Ministerul Justitiei pentru a fi controlat de stat” a declarat Daniel Buda (PD).
In cazul in care Curtea Constitutionala nu va da un raspuns pozitiv democratilor, Registrul Comertului urmeaza sa treaca in administrarea Camerelor de Comert incepand cu data de 1 ianuarie 2007. Doar valoarea patrimoniului actual al Registrului – gestionat in prezent de Ministerul Justitiei – este evaluata la peste 10 milioane de euro.
Intre anii 2003-2005, Registrul a inregistrat un profit de circa 15 milioane de euro.
Registrul Comertului a fost administrarea CCIR pina in 2002. Ministrul Justitiei a obiectat de mai multe ori fata de revenirea asupra acestei decizii, sustinand ca mutarea Registrului Comertului de la Justitie inapoi la CCIR „inseamna o bulversare comerciala”. „Nu ati fost buni administratori ai Registrului”, le-a spus ea reprezentantilor Camerei de Comert.