Sari direct la conținut

Presa braziliana, la ea acasa

HotNews.ro

Brazilia aduce culoare si spectacol nu numai prin echipa de fotbal, dar si prin sutele de ziaristi care o insotesc la turneele finale. Cantonamentul echipei auriverde s-a transformat intr-un orasel cu o atmosfera sud-americana, in care regulile de circulatie spre exemplu sunt privite doar ca niste recomandari…

Regimentul jurnalistilor brazilieni se ridica la peste 600 de persoane. Televiziunea Globo transmite in direct antrenamentele, cu interventii de la marginea suprafetei de joc.

Dar marea performanta apartine radiourilor care in Brazilia au o importanta covirsitoare, in comparatie cu modelul european al presei – unde imaginea guverneaza linistit.

Posturi de radio din colturile cele mai indepartate ale Braziliei si-au trimis corespondenti pe care ii intilnesti frecvent in receptia hotelului, „strigind” la telefonul mobil ultimele informatii despre echipa – noua coafura a lui Ronaldinho, iesirea lui Adriano pe balcon pentru citeva secunde, precum si alte informatii… de culoare.

In fata „padurii de microfoane”, jucatorii brazilieni s-au adaptat si ofera rabdatori raspunsurile „corecte” – „Fotbalul este o cutie de surprize, respectam adversarul, sunt fericit ca joc intr-o asemenea echipa”. Aceste declaratii-standard sunt transmise in direct in Brazilia, cu o febrilitate la un moment dat amuzanta.

Cel mai bun partener al presei braziliene este Roberto Carlos. Dar nici Ronaldo nu este departe – chiar daca subiectul greutatii sale a devenit iritant, atacantul este pregatit pentru orice gen de intrebare si, foarte important, nu refuza a priori solicitarile presei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro