Batalia romanilor fericiti (de Ovidiu Nahoi)

O confruntare absurda, intre cei plecati si cei ramasi. Tinerii care nu au parasit tara s-au integrat in sistemul ticalosit al lui Iliescu. Spaga, minciuna, teapa, psd, pc, prm. Trist, dar aceasta este realitatea. Chapeau, pentru cei care si-au pastrat demnitatea.”

„Nu te vrea nimeni inapoi cu atitudinea asta. De fapt, cei care au ramas au ales ceva si nu avem nevoie de „valorile” care au plecat pentru ca aici nu se puteau exprima. Aceste valori sa ramana acolo unde s-au integrat si sa ne lase in pace cu „durerea noastra””.

Iata un fragment din dezbaterea extrem de animata de pe forumul EVZ, in legatura cu articolul nostru de ieri consacrat tinerilor care aleg sa ramana in Romania. (Articolul continua astazi, inclusiv cu povesti ale celor care au ales sa plece.) Confruntarea, uneori cu accente extrem de dure, reprezinta insa ultima dintre dezbaterile de care Romania are nevoie in acest moment.

Culmea absurdului este sa-l blamezi pe cel care-si cauta fericirea! Pentru ca, pana la urma, despre asta este vorba.

Saracia, competitia incorecta, lipsa perspectivei (macar a aceleia de a avea un apartament) si posibilitatea de a ajunge la un anumit confort material mult mai repede decat in tara i-au determinat pe multi sa emigreze. Cinste lor! Au riscat, muncesc din greu, au trecut prin experiente extraordinare. Au cu totii parte de portia lor de fericire, asa cum stiu sa si-o procure si sa si-o administreze.

Tot asa si cu cei care au ramas! Nemultumiti de aceleasi lucruri ca si cei care au plecat, au incercat sa reziste si sa faca ceva. Au muncit, si-au stors creierii sa gaseasca o solutie pentru a le fi un pic mai bine si, pana la urma, au scos-o si ei la capat.

Pentru multi dintre cei care au luat-o de jos, la inceputul anilor ‘90, pentru cei care lucreaza pe cont propriu, care-si dezvolta cariere in firmele cu capital strain, in companii romanesti ori in alte domenii aflate in expansiune, confortul material a venit, poate, mai greu.

Dar cresterea economica, dezvoltarea creditului, explozia hipermarketurilor, libertatea de circulatie in Europa, la care se adauga avantajul apropierii de familie si de prieteni, fac acum din ramanerea in Romania o varianta tot atat de valabila ca si plecarea.

Nici cei care pleaca nu sunt lasi, tradatori sau cu nasul pe sus, nici cei care raman nu sunt lenesi, prost pregatiti sau corupti – asa cum sustin multi dintre participantii la dezbatere. Noi, romanii din tara sau din strainatate, nu avem vreun motiv sa ne dispretuim, cu atat mai putin sa aruncam invective unii in urma celorlalti. Dimpotriva.

Cei de afara se pot mandri ca s-au integrat in societati dezvoltate si competitive. Cei ramasi se pot mandri ca, prin munca lor si prin implicarea lor in viata cetatii, au contribuit la intrarea Romaniei in NATO si in Uniunea Europeana. (Cati dintre cei care paraseau Romania acum zece-cincisprezece ani credeau ca asa ceva va fi posibil?)

Pana la urma, daca ne pasa de aceasta tara (si interesul manifestat pentru articolul de ieri o atesta), putem contribui cu totii la binele ei.

Noi, cei de aici – muncind si cautand solutii pentru sumedenia de probleme cu care se confrunta Romania – am fi absurzi daca am pretinde ca lucrurile merg extraordinar, dar chiar asta e provocarea!

Ceilalti, din afara, pot ajuta Romania, daca o doresc. Pot investi. Pot reveni, pentru un timp, spre a ne impartasi din experienta lor. Sau pot ajunge, acolo, in pozitii de decizie politica si economica la nivel international. Daca nu ei, macar copiii lor, in masura in care parintii ii vor ajuta sa afle ca sunt romani.