Sari direct la conținut

Care sunt cauzele crizei de medicamente pentru viroză și gripă? Rafila: Creșterea consumului și întârzieri în livrarea materiei prime din China

HotNews.ro
La farmacie, Foto: Arne9001 | Dreamstime.com
La farmacie, Foto: Arne9001 | Dreamstime.com

​Principalele cauze ale crizei de medicamente pentru viroză și gripă sunt creșterea exponențială a consumului, pe fondul valului de infecții respiratorii, precum și întârzieri importante în livrarea materiilor prime din China, a declarat luni ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, după o întâlnire cu producătorii de medicamente.

Ministrul Sănătății spune însă că pe piața din România sunt disponibile medicamente care conțin Ibuprofen și Paracetamol, inclusiv variante pediatrice.

Cu toate că din farmacii lipsesc unele dintre aceste medicamente, variantele cele mai căutate, practic, un exemplu fiind medicamentul Panadol Baby, ministrul Sănătății spune că pe piață se găsesc alte variante înlocuitoare, ce conțin aceleași substanțe active – Ibuprofen și Paracetamol.

De altfel, Ministerul Sănătății a publicat, săptămâna trecută, și o listă a medicamentelor care conțin aceste substanțe și care se găsesc pe piața din România.

În ceea ce privește antiviralele pentru gripă, în farmaciile din România este de negăsit Tamiflu, însă ministrul Sănătății spune că soluția se găsește la medicamentele generice – există medicamente, altele decât Tamiflu, care conțin aceeași substanță activă – Oseltamivir.

În plus, Alexandru Rafila spune că așteaptă, de la Bruxelles, un răspuns legat de intenția Ministerului Sănătății de a limita, temporar, exportul anumitor medicamente, printre care antibiotice pentru copii și alte medicamente pentru infecții respiratorii.

Citește și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro