Fitch a imbunatatit ratingurile Romaniei
Fitch Ratings a imbunatatit ieri ratingul acordat Romaniei pentru creditele pe termen lung in valuta, de la „BBB minus” la „BBB”, pe baza performantelor economice bune si a situatiei favorabile a finantelor publice.
De asemenea, agentia de evaluare financiara a imbunatatit ratingul pentru datoriile in moneda nationala, de la „BBB” la „BBB?plus”, si a reafirmat ratingurile pe termen scurt la „F3”.
Plafonul ratingului suveran a fost imbunatatit de la „BBB plus” la „A minus”. Perspectiva ratingurilor este stabila, se arata intr-un comunicat al agentiei. „Cresterea economica sustinuta a Romaniei determina reducerea decalajelor in nivelul de trai fata de tarile din Uniunea Europeana.
O crestere impresionanta a investitiilor straine directe sprijina dezvoltarea si diversificarea economiei”, a declarat, in comunicat, Andrew Colquhoun, director in cadrul diviziei Fitch pentru?statele europene in curs de dezvoltare.
Fitch apreciaza ca procesul de convergenta a economiei romanesti spre nivelul din statele mai bogate din Europa a fost determinat de o crestere economica impresionanta, cu o medie anuala de 5,7% in perioada 2001-2005. In acelasi interval, investitiile straine directe au reprezentat 4,7% din PIB pe an.