Oriana Fallaci: sfirsit de capitol (de Alexandru Lazescu)
In toiul unei aprinse controverse pe marginea unor remarci ale papei Benedict al-XVI-lea care au aprins spiritele in lumea islamica vineri s-a stins din viata, la virsta de 77 de ani, intr-o clinica privata din Florenta, Oriana Fallaci, unul dintre cei mai incendiari ziaristi ai secolului trecut.
Din multe puncte de vedere contextul disparitiei sale, acela in care efigii ale papei sint arse de multimi musulmane isterizate si biserici crestine sint incendiate din acelasi motiv, este unul simbolic.
Jurnalista italiana, care a devenit celebra si prin corespondentele sale de razboi dar mai ales prin interviurilele sale antologice cu Yasser Arafat, colonelul Ghadafi, Golda Meir, Indira Ghandi sau ayatolahul Khomeni, a fost in ultimii ani, mai ales dupa atentatele de la New York din 11 septembrie 2001, un critic vehement al islamului militant pe care il considera cea mai mare amenintare la adresa civilizatiei occidentale.
De fapt acuzele Orianei Fallaci vizau cel putin in aceeasi masura elita politica si intelectuala europeana pe care o considera responsabila pentru procesul accelerat de pierdere a identitatii si dezagregarea unui sistem de valori pe care s-a cladit de fapt de-a lungul secolelor civilizatia vechiului continent.
La fel ca Arnold Toynbee ea credea ca civilizatiile dispar prin suicid nu prin crima. „Nu poti supravietui daca nu-ti cunosti trecutul”, spunea ea intr-un interviu acordat anul trecut cotidianului Wall Street Journal. „In trecut, civilizatiile au pierit datorita unui exces de bunastare si bogatie si unui deficit de moralitate si spiritualitate”.
„ In momentul in care renunti la principii si la valori, in care de fapt iei in ris aceste principii si valori atunci esti mort, cultura ta este moarta si civilizatia ta este moarta”.
In mod paradoxal desi atee declarata Oriana Fallaci era o mare admiratoare a actualului papa inca de pe vremea in care el era doar cardinalul Ratzinger, si asta datorita disponibilitatii acestuia de a vorbi in termeni critici si neechivoci despre chestiuni fundamentale de genul celor pomenite mai sus.
Ceea ce inseamna, spunea ea, ca trebuie sa existe, dincolo de religie, un adevar uman profund care ii leaga.
E vorba de ingrijorarea comuna fata de asaltul demolator orchestrat de cercurile politice si intelectuale de stinga, cu precadere europene, impotriva valorilor fundamentale pe care s-a construit intreaga noastra civilizatie si inlocuirea lor cu notiuni vagi, si dupa cum s-a vazut in ultimul timp cu totul neoperante, precum multiculturalismul.
Obstinenta cu care cercuri politice influente, mai ales din Franta, s-au opus la introducerea oricaror referiri la radacinile crestine ale vechiului continent in proiectul de acum defunctei Constitutii Europene intra exact in categoria celor incriminate atit de Oriana Fallaci cit si de capul Bisericii Catolice.
Jurnalista italiana avea o viziune sumbra asupra viitorului Europei. „Europa nu mai este Europa, este Eurabia, o colonie a Islamului in care invazia acestuia nu are loc doar intr-un sens fizic ci intr-unul mental si cultural. Servilitatea fata de invadatori a otravit democratia cu consecinte previzibile asupra libertatii si gindirii, asupra insusi conceptului de libertate”.
Astfel de exprimari socante au facut valuri imense in Europa de vest. Poate pentru noi nu inseamna mare lucru dar in tari in care imigrantia musulmana e masiva, in Franta cifra este de peste 4 milioane, in Marea Britanie e vorba de aproape 3 milioane, chestiunea e foarte sensibila, atit in plan politic cit si in plan social.
Tensiunea a devenit si mai ridicata in ultimii ani dupa atentatele teroriste de la Londra si Madrid sau dupa asasinarea regizorului olandez Theo van Gogh de catre un musulman fanatic. Pentru populatia din tarile occidentale, in parte intimidata si speriata in parte revoltata, dezbaterea a devenit una esentiala.
Cartile publicate de Oriana Fallaci dupa 2001, „Minia si mindria” sau „Forta ratiunii”, care sfidau pe fata atotputernica „corectitudine politica” imbratisata in Occident, au generat atacuri dure nu doar din partea organizatiilor musulmane, care au si amenintat-o adesea cu moartea, ci si din partea cercurilor intelectuale, mai ales de stinga.
In egala masura a primit insa si enorm de multe mesaje de simpatie iar cartile cu pricina au atins tiraje impresionante. Pentru remarcile sale fost condamnata de un judecator din Bergamo la doi ani de inchisoare, motiv pentru care si-a petrecut ultimii ani de viata, bolnava de cancer, la New York.
Oriana Fallaci obisnuia sa faca adesea referire la un eseu scris de noul papa intitulat „Daca Europa se uraste pe sine” ce descrie simptomele bolii care otraveste, mortal in opinia ei, vechiul continent.
„Ura Occidentului fata de sine e ciudata si nu poate fi decit considerata patologica; in istoria sa el nu vede decit ceea ce este deplorabil si destructiv, este incapabil sa perceapa ceea ce este maret si pur”. Printr-o ironie amara chiar momentul mortii jurnalistei este marcat de o noua isterizare a lumii islamice. Impotriva semnatarului remarcilor de mai sus.
Analisti sofisticati si probabil si lideri politici vor deplinge cu siguranta „gafa” papei desi nu par sa fie la fel de preocupati de faptul ca in timp ce in Marea Britanie sau in Franta se inalta mii de moschei in Arabia Saudita risti sa ti se taie mina daca esti prins avind asupra ta o Biblie.
Aceasta paradoxala asimetrie in privinta standardelor aplicate este indirect relevata, cu umor involuntar, de un inalt oficial pakistanez care avertiza dupa discursul papei ca „oricine descrie Islamul drept o religie intoleranta incurajeaza violenta”.
Semn ca s-ar putea ca in viitor sa ne aducem aminte, poate mai repede decit ne asteptam, de ultimele carti scrise de Oriana Fallaci, asa schematice, simpliste si agresive cum le considera destul de multi acum.
Alexandru.Lazescu@ZiaruldeIasi.ro