Sa mori pe tine de ras (de Razvan Exarhu)

Am vazut la TV un psiholog care punea in lumina beneficiile psihoterapiei si impactul covarsitor pe care o vizita la specialist il are in combaterea stresului si a depresiei. Totul parea in regula, nu era nimic de comentat, doar ca psihologul a marturisit ca in anumite contexte, extrem de pasnice, nu isi poate reprima crizele de plans.

Am inteles atunci ca e posibil sa stau destul de bine cu nervii, pentru ca, auzind asta, m-a pocnit rasul.

Recapituland pe scurt toate gandurile si discutiile serioase pe care le-am avut in ultima vreme despre ce se intampla in jur, toate momentele de tristete, de revolta si dezamagire, toate sperantele puerile, tot cinismul inutil si dezgustul lipsit de gratie cu care m-am contaminat, am inteles ca am cazut in pacat.

Asa cum spun unii cheflii simpatici despre spargatorii de chef, ca nu beau destul – am realizat ca nu mai rad destul. Ca a ajuns sa ma intristeze pana si ridicolul si ca, traind sub presiunea unei lumi bolnave de nervi si desfigurate de uratenie, mi-am pierdut obisnuinta de a zambi cand trece imparatul, gol ca de obicei.

M-am descoperit huiduind corect politic, jenat uneori de ideile si principiile bune in care ma incapatanez sa cred, isterizat de discursurile pozitive si de sfaturi de orice fel.

Orbii dau sfaturi ciungilor si surzilor, curvele conseiaza calugarite, criminalii ii dirijeaza pe temniceri, toapele ne invata cum sa ne imbracam, pelticii si tampitii tin discursuri publice pe unde apuca, iar aceasta nesfarsita comedie cu ciobanasi si pastorite pare un lucru foarte serios, un gest de responsabilitate suprema, care ne aduce pe toti sa gesticulam singuri in fata televizoarelor.

Vazand cu ce se ocupa cei din jurul meu si asa-zisa opinie publica, ma gandesc la copiii care merg la teatrul de papusi si striga invariabil catre Scufita Rosie: vezi ca e lupul in spatele tau!

Cand l-am auzit pe seful SPP vorbind despre „masurile de securitate luate cu ocazia Francofoniei”, m-am gandit ca exista undeva acolo sus un mare scenarist de sitcomuri, care nu ne lasa pe mana celor ce vor sa ne convinga ca se inregistreaza si realizari in diverse domenii de activitate, chiar daca s-au facut si se fac si greseli.

Sau, cum se spune la inmormantarea unei iluzii, s-a si construit in tara asta. Mi se pare infiorator de comic ca o reuniune a pacii si prieteniei intre toti vorbitorii de parlevufranse se bazeaza pe mitraliere si pe carati-va din Bucuresti, mersilvuple. Un fel de: mars si distrati-va, ca va ia mama dracului.

La fel de multa distractie e si in celelalte privinte, despre care se spun atatea chestii grave si filosifilitice. Despartirea de comunism si judecata la care nu a fost chemat si nu mai vine s-au transformat intr-o balacareala cu accente de film mut sau de circ, in care nenumarate personaje isi trag scatoalce fara sa nimereasca teasta pe care o cauta.

Deconspirarea Securitatii este o drama in regia lui Saizescu, in care Hamlet este Jean Constantin. A fi sau a nu fi, aceste cuvinte ne doare! Ridicolul submineaza drama si transforma tot ce atingem intr-o comedie morbida.

Imi placea sa cred despre mine ca nu sunt cinic, ci doar ceva mai lucid si patetic. De la o vreme incoace, am inceput sa pricep ca e posibil sa nu aiba chiar nicio importanta cum suntem, pentru ca, vorba unui idiot, nu-si mai are cazul.

Si e foarte bine asa, daca macar putem sa ne simtim bine pe toata durata Apocalipsei in direct. Ca sa rezum cumva esenta titlului acestui articol, ma intorc la o poveste pe care am auzit-o de curand la tara.

O batrana destul de bolnava a fost invitata sa se mute din satul ei din Moldova, unde traia singura si chinuita, intr-un sat din Sud, unde avea sa fie ingrijita si tratata precum regina albinelor de catre amanta fiului ei. I s-au pregatit o camera curata si un pat nou, cu asternuturi albe ca zapada.

Ca sa faca impresie buna in sat, batrana doamna s-a oprit mai intai la coafor si la cosmetica, unde si-a aranjat manichiura, pedichiura, si-a pensat mustata si si-a oferit un permanent de nasa.

Si-a facut o intrare triumfala in comunitate, doar ca a ajuns mai pe seara si nu a apucat sa faca valurile pe care si le dorea, bazandu-se si pe un halat nou, cu flori.

Pacat, insa, de timing, care a ruinat practic toata aceasta intreprindere mareata si emotionanta, in fond. A doua zi de dimineata a murit – cu permanentul intact, ce-i drept.