Sari direct la conținut

Dinu Gheorghe a renuntat la Rapid!

HotNews.ro

Furtuna in Giulesti! Presedintele executiv Dinu Gheorghe l-a informat pe George Copos ca vrea sa renunte. Rapid anunta ca l-a avansat „in functie” pe Constantin Zotta. Pentru Hotnews.ro, Dinu Gheorghe precizeaza „Nu mi-am dat demisia!”…

Cine a renuntat la cine?

Principalul finantator al Rapidului, George Copos a povestit ca a doua zi dupa infringerea cu Dinamo, Dinu Gheorghe a venit la el si i-a spus „Am obosit!”.

Joi, in Consiliul de Administratie, Copos anunta despartirea de Dinu Gheorghe, fara ca acesta sa isi prezinte demisia in scris. De altfel, in seara zilei, Dinu Gheorghe a precizat pentru Hotnews.ro: „Nu mi-am dat demisia!”

Actionarii Rapidului au gasit un inlocuitor la indemina – prima alegere a fost Constantin Zotta care a fost avansat director general din functia de secretar general.

„La sedinta consiliului de administratie, am preluat mai multe functii. Eram de fata cind domnul Copos a vorbit la telefon cu domnul Gheorghe pentru a afla pozitia exacta. Nu stiu care au fost ratiunile care l-au condus pe Dinu Gheorghe sa renunte”.

Constantin Zotta, director general Rapid

Dinu Gheorghe a fost principalul sustinator al antrenorului Razvan Lucescu. Printre performante, cea mai pretioasa ramine traseul european din sezonul 2005-2006, cind Rapidul a jucat in sferturile Cupei UEFA.

„Razvan nu va pleca. Este un om deosebit, in plus are un nou contract.”

George Copos

Consiliul de Administratie al clubului giulestean s-a intrunit joi dupa-amiaza. Initial, pe ordinea de zi se afla efortul financiar de a plati transferurile efectuate peste vara.

In lumina ultimelor evenimente si a discutiilor din vestiar, s-au discutat noile conditiile contractuale ale jucatorilor si antrenorului Razvan Lucescu. Conform lui George Copos, problemelor au plecat de la contractele noilor veniti, prea mari fata de jucatori exponentiali ai Rapidului.

„O sa mai scoatem niste bani, pentru ca Maftei spre exemplu merita mai multi bani. Si pentru Razvan Lucescu am pregatit o intelegere, mai buna si cu o clauza de continuitate”

George Copos

Antrenorul Razvan Lucescu i-a cerut in mod special lui George Copos sa mareasca contractele a trei jucatori: Buga, Marius Constantin si Maftei, in caz contrar amenintind ca pleaca si el de la echipa.

Vineri, Razvan Lucescu va semna pentru prima oara un contract cu Rapid! Pina acum, intelegerea antrenorului cu gruparea a fost verbala.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro