Sari direct la conținut

Lacombe – „Rapid este marea favorita!”

HotNews.ro

Debut in faza grupelor din Cupa UEFA. Rapid sustine prima intilnire acasa, contra unei echipe traditional-incomoda formatiilor romanesti – Paris St Germain.

Francezii s-au antrenat aseara pe stadionul „Giulesti” si au complimentat echipa alb-visinie: „Rapid este marea favorita a grupei” declara antrenorul Lacombe.

Tehnicianul lui PSG considera ca intre Rapid si Steaua nu exista nicio diferenta: „Am vazut meciul direct din campionat si cred ca Rapid merita sa cistige. Rapid este o echipa interesanta si nu am sa gresesc precum formatiile care au privit-o superficial anul trecut, in Cupa UEFA”.

Lacombe a zimbit in clipa in care i s-a amintit ca ultima echipa franceza care a fost in Bucuresti, Lyon, a invins Steaua cu 3-0. „Intre noi si Lyon e o diferenta… de 14 puncte in clasament. Nu ne putem compara cu Lyon”.

Rapid are probleme medicale cu Marius Constantin – indisponibil, Maftei – inghinali, Viorel Moldovan – criza de lumbago.

„Moldovan este detonatorul Rapidului” spune antrenorul lui PSG, Lacombe: „Ne-a facut mult rau in campionatul Frantei, pe vremea cind juca la Nantes”.

Experimentatul atacant Moldovan promite ca va juca „in orice conditii”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro