Gazetar. Gaozar. Gaozetar (de Liviu Avram)

Dintre gazetari si gaozari se iteste o creatura bizara, care in aceste zile capata o consistenta aparte. E ziaristul care se crede omniscient, omnipotent, infailibil si victima vesnica.

Presa internationala, din care si cea romaneasca face – nu-i asa? – parte cu mare cinste, a cunoscut in ultimele saptamini citeva agresiuni pe care unii le gasesc deosebit de grave, altii mai putin. Sa le masuram gravitatea dupa zarva pe care au stirnit-o in presa romaneasca.

Moscova. Ziarista Anna Politkovskaia e impuscata in lift, iar Anatoli Voronin, de la Agentia Itar-Tass, e injunghiat in casa. E departe, e la ei, e Putin, citeva titluri, in doua zile e gata.

Bacau. Trei gazetari isi dau demisiile pentru ca patronul lor a vrut sa le blocheze o investigatie despre un politician local. Insa depun demisiile dupa ce reusesc publicarea materialului in clandestinitate. Stiri razlete, e provincia, nu merita mai mult.

Bucuresti. Cinci gazetari seriosi, din conducerea Radioului si a Televiziunii publice, sint convocati la Parlament de un domn deputat, rom dupa etnie, dar cam tigan dupa apucaturi. Domnul deputat spala dusumelele Casei Poporului cu cei cinci, suparat ca a fost criticat, si le pune in vedere ca vrea sa supervizeze personal ce se difuzeaza despre etnia pe care o reprezinta.

Cei cinci iau pozitia ghiocelului. Deputatul recidiveaza pe Internet si, intr-o gramatica muribunda, adreseaza urmatoarele apelative gazetarului care si-a permis sa-l critice: cirpa, infatuat, prost, bou si cretin. Un articol consistent in ,,Cotidianul’’, in rest tacere.

Bucuresti. Presedintele Basescu refuza oficial sa raspunda la o intrebare despre care el credea ca era o capcana, dupa care, neoficial, rosteste despre cel care l-a intrebat o fraza aflata la jumatatea distantei dintre “cite un Zara”, cum il cheama pe respectivul, si “cite un gaozar”.

Nici acum nu stim exact ce a spus presedintele, dar deja nu mai conteaza adevarul, avem la indemina adevarul stabilit ulterior de presa: Basescu l-a facut gaozar pe Ovidiu Zara.

Acoperirea mediatica a evenimentelor de mai sus arata ca ultimul episod ar fi, de departe, cel mai grav atentat la adresa libertatii de exprimare.

Ovidiu Zara si-a transformat numele in renume si si l-a agatat in piept, altii s-au grabit sa-l urmeze, s-au organizat mitiguri si dezbateri, cuvintul gaozar a fost stors de toate semnificatiile posibile, au fost sesizate organisme nationale si internationale, ziaristi care detin numai adevaruri si nici un dubiu sint deja in pragul apoplexiei, s-au cerut imperios si neconditionat scuze de la

odiosul presedinte, iar asta, catir si el, refuza in continuare sa limpezeasca lucrurile. Mie mi se pare ca presedintelui ii convine teribil situatia asta.

Sa nu ne facem iluzii: Traian Basescu nutreste un urias dispret fata de presa romaneasca. Si nu fara temei. Cit a fost primar general, a vazut pe pielea lui cum stiu sa puna la cale o mizerie de presa cei care isi hraneau conturile cu publicitatea guvernului PSD. Stiind asadar cu cine are de-a face, presedintele, mi se pare, foloseste presa mai mult decit isi poate insasi presa imagina.

Caci cei care s-au isterizat atit la o banala mitocanie, nici macar de mirare la unul ca Basescu, si o vind ca pe un grav atentat la libertatea presei omit din calcul aliatul principal al lui Basescu: opinia publica. Aceasta are capacitatea sa masoare o fapta la adevarata sa valoare si sa o compare cu reflectarea ei in presa.

In momentul in care diferenta este mult prea mare, ii sanctioneaza pe cei care exagereaza, si nu pe autorul faptei. Din aceasta perspectiva, isteria gaozetarilor este un atentat la credibilitatea presei incomparabil mai mult decit a fost mitocania lui Basescu un atentat la libertatea ei.

Dar de ce sa-i convina lui Basescu asemenea situatii, cind fiecare scama de pe rever ii este culeasa cu penita si transformata in pacat capital? Pentru ca asemenea scame produc multa galagie si decizii cu adevarat importante, discutabile, daca nu chiar contestabile, ramin in anonimat.

Asa cum a ramas, spre exemplu, usurinta cu care Radu Berceanu a transformat in fapta indicatia prezidentiala „sa mai cistige si romanasii nostri licitatii de autostrazi”. Nu stiu de ce, mi se pare ca Basescu ne mai pregateste doua predicate total surprinzatoare la chestiuni care s-au tot copt si e vremea sa cada: proiectul Rosia Montana si adoptiile internationale.

S-ar putea sa ma insel, s-ar putea sa nu…