Triumful „tocilarului” (de Ovidiu Nahoi)</FONT

De unde a mai rasarit si acest Leonard Orban? – se vor fi intrebat multi la auzul celei de-a doua nominalizari a Romaniei pentru Comisia Europeana.

Este drept, din cand in cand, fostul negociator-sef al Romaniei mai aparea prin paginile ziarelor consacrate integrarii sau pe la emisiunile TV cu acelasi subiect. Dar cine sa-si bata capul cu ele?

N-avea nici Maybach, nu racnea in microfoanele de la OTV, nu tinea discursuri latratoare in parlament sau la adunarile publice, nu promitea si nu dadea pomeni, nu amuza poporul, nu batea cluburile si discotecile.

Vorbea molcom, un pic prea sofisticat pentru gustul popular si pe o tema care nu emotiona pe nimeni: provocarile care aveau sa stea in fata Romaniei in calitate de proaspat membru al Uniunii. Neinteresant, fara sare si piper!

Si iata ca, dintr-odata, acest barbat slab si usor adus de spate, pe care nimeni nu l-a auzit vreodata ridicand tonul in public, devine solutia Romaniei la lipsa de performanta europeana a clasei politice. Asta dupa ce aranjamentul politic care a scos din palarie biletul pe care scria Varujan Vosganian a fost vestejit de Bruxelles, in cateva ore.

Biografia pe care o puteti citi astazi in ziarul nostru ne arata un baiat mai degraba cuminte, care nu prea a facut altceva decat sa invete si sa-si vada de treaba lui.

Un „tocilar” ca atatia altii din scolile romanesti ale anilor ‘80 si ‘90. Unul caruia nu i-a placut sa se bage in fata – i-ar fi convenit mai mult un post mult mai discret, de expert la Comisie -, dar care a stiut sa tina in mana complicatul dosar al negocierii. Un om de a carui stiinta de carte au avut nevoie si PSD-istul Vasile Puscas, si PD-ista Anca Boagiu.

Azi, „tocilarul” nu se mai poarta. Nu mai e cool. Scoala e naspa, profii – niste bosorogi invechiti, invatatura – pierdere de timp (iar timpul inseamna bani!), cititul – durere de cap, plictis de moarte si ocupatie pentru tot soiul de fraieri, ciudati ori mahniti.

N-o fi Leonard Orban omul perfect, n-o fi avand el biografia ca apa de izvor si multi vor fi gata sa faca pe carcotasii la aflarea amanuntului ca tatal sau a fost ofiter de Securitate sau ca fratele lui este nimeni altul decat galagiosul sef al PNL Bucuresti. Dar nimic din toate acestea nu pot trage in jos ceea ce se afla pe calalalt taler: Leonard Orban stie carte.

De aceea este atat de important ca, iata, tocmai unul dintre „tocilarii” cei insipizi ajunge sa deschida usa ce parea ferecata a Comisiei Europene. In fata acestui functionar discret, onest si bine pregatit se deschide o cariera fabuloasa. Se pregateste sa intre printre cei mai importanti 27 de oameni din capitala Europei.

Povestea trebuie sa le dea de gandit liderilor principalelor partide din Romania. Sistemul lor de selectie si de promovare a cadrelor, bazat mai degraba pe ridicarea rudelor si clientilor si pe indepartarea „tocilarilor”, primeste acum o lovitura grea.

Dar si cei din afara politicii, gata sa puna pariu pe smecherie, pe micul aranjament si pe sistemul de „pile-cunostinte-relatii” au acum motive sa se mai gandeasca. „Tocilarii” razbat acolo unde compromisul nu tine. A trebuit ca Europa sa ne predea aceasta lectie. Multumim!