Sari direct la conținut

Romania va avea doua echipe in Liga Campionilor si patru in UEFA

HotNews.ro

In urmatoarele doua sezoane Romania va avea doua echipe in Liga Campionilor. Daca in sezonul 2007-08, campioana trebuie sa astepte pentru a afla cine castiga Liga in acest an, pentru a sti daca are nevoie de un tur preliminar sau nu, in editia 2008-09 a cupelor europene, castigatoarea titlului in Romania va juca direct in grupele Ligii, iar ocupanta locului doi va intra in turul trei preliminar.

Pentru sezonul 2007-08, UEFA a anuntat deja ierarhia tarilor bazata pe coeficientii obtinuti intre 2000 si 2005. Astfel, Romania s-a clasat pe locul 10, ultimul care permite inscrierea a doua echipe in C1. Campioana va juca in direct in grupe daca editia din acest an va fi castigata de o echipa clasata si in competitia interna pe un loc care permite automat intrarea in grupe.

Acestea sunt primele doua clasate in campionatele din Spania, Italia, Anglia, Franta, Germania si Portugalia, sau campioana din Olanda. Vicecampioana Romaniei va incepe Liga Campionilor in turul doi preliminar.

In editia 2008-09, pentru care coeficientii se obtin pana la sfarsitul acestui sezon, Romania va inscrie doua echipe in Liga Campionilor, campioana fiind prezenta direct in grupe iar vicecampioana va participa in turul trei preliminar. Marele castig este participarea cu patru echipe in Cupa UEFA, de care beneficiaza tarile clasate pe locurile 7 si 8 in clasamentul UEFA.

Romania este in competitie cu Olanda pentru pozitia a saptea in clasamentul coeficientilor UEFA. Distanta dintre cele doua tari este de 1,643 puncte in favoarea Romaniei, dar Olanda are inca doua echipe participante in cupele europene, dintre cele sapte inscrise.

In ierarhia sezonului 2006-07, Romania a coborat pe locul al treilea, Dinamo, Steaua si Rapid acumuland in total 11,333 puncte. Primele doua pozitii sunt ocupate de Spania (13 puncte) si Anglia (12,250 puncte). In spatele Romaniei se afla Franta (9,5 puncte) si Italia (9,357 puncte) dar ambele tari mai pot obtine puncte, ramanand cu 4 respectiv 3 participante in cupele europene.

Clasamentul se realizeaza prin impartirea numarului de puncte obtinut in competitiile europene de echipele unei tari la numarul de formatii pe care tara respectiva le-a inscris la inceputul sezonului.

Clasamentul coeficientilor UEFA pe ultimii cinci ani (primele 10 tari)

1 Spania 70.891 (7 echipe ramase/ 7 echipe inscrise)

2 Anglia 64.165 (6/ 8)

3 Italia 63.517 (3/ 7)

4 Franta 53.156 (4/ 8)

5 Portugalia 42.082 (3/ 6)

6 Germania 42.078 (3/ 7)

7 Romania 40.165 (0/ 3)

8 Olanda 38.522 (2/ 7)

9 Rusia 36.125 (0/ 4)

10 Scotia 30.250 (2/ 4)

In clasamentul echipelor pentru ultimii cinci ani, cea mai bine clasata formatie romaneasca este Steaua, aflata pe locul 30. Rapid ocupa locul 53 iar Dinamo se afla pe pozitia a 70-a. Pe primele trei locuri sunt AC Milan, FC Barcelona si Inter Milano.

Ierarhia coeficientilor acestui sezon este dominata surprinzator de Espanyol Barcelona, urmata de Newcastle United, FC Liverpool, FC Valencia si Real Madrid. Pentru Romania, Dinamo se afla pe locul 33, Rapid este pe 39 iar Steaua pe 44.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro