Sari direct la conținut

VIDEO Sony și Honda au prezentat la târgul CES Las Vegas primul prototip de mașină electrică pe care îl vor dezvolta împreună. Cum se numește noua marcă

HotNews.ro
Prototip Afeela, Foto: shm-afeela.com
Prototip Afeela, Foto: shm-afeela.com

​Sony și Honda au creat în martie 2022 o companie care s-a apucat să dezvolte mașini electrice, iar la târgul CES, cele două companii japoneze au lansat o nouă marcă de mașini electrice, Afeela, și au arătat un prim prototip. Pentru mașinile de serie vor fi folosiți zeci de senzori Sony, va fi utilizat și motorul grafic „Unreal Engine” și vor fi prezente procesoare Qualcomm.

Sony și Honda au prezentat un prototip de sedan pe care șeful Sony a spus că sunt prezenți 40 de senzori produși de companie (camere video, radar, senzori ultrasonici și lidar). Mașina va putea recunoaște obiecte și persoane în trafic și va avea un grad ridicat de autonomie.

Sony Honda Mobility, compania creată în 2022, a anunțat în toamnă că în 2026 va fi lansat primul automobil dezvoltat în comun de compania auto niponă și de gigantul din domeniul electronicelor. Se ia în considerare și lansarea în Europa. Comenzile se vor putea face din prima parte a lui 2025 în SUA, iar primele mașini vor ajunge la clienți în primăvara lui 2026.

Mașinile vor concura cu cele ale unor mărci precum Mercedes-Benz, BMW, Volvo și Audi, deci vor costa zeci bune de dolari. Sony a spus că vor fi și servicii pe abonament, astfel că unele opțiuni vor putea fi accesate doar contra cost.

Colaborarea Sony-Honda arată, încă o dată, că marile companii tech au nevoie de cele auto – și viceversa. Tot mai multe tehnologii sunt puse pe mașini, iar companiile auto speră să atragă mai mulți clienți, în special tineri. Companiile de electronice și tech văd și posibilitatea de a face bani din diverse servicii pe abonament care vor putea fi accesate de șoferi, doar dacă aceștia sunt dispuși să plătească o sumă lunară.

Honda și Sony au anunțat în luna martie din 2022 că vor crea o companie mixtă care să producă și să vândă mașini electrice, primele modele urmând să iasă pe piață peste câțiva ani.

Prima mașină electrică va fi mai întâi lansată în SUA și apoi în Japonia și va fi clar vorba de un model premium. Se discută și o posibilă lansare în Europa, dar este încă prea devreme. Comenzile vor putea fi plasate din 2025.

Sony se va ocupa de partea de software, de la tot ce va fi afișat pe bord, până la serviciile cloud de divertisment și plăți.

Sony va furniza și diverși senzori, dar și tehnologiile necesare pentru ca mașina să aibă nivelul 3 de autonomie, ceea ce înseamnă că în unele momente nu va fi nevoie ca șoferul să se dedice 100% condusului.

Sony are o prezență importantă în producția de senzori, în tehnologiile de imaging, în cloud computing, în 5G și în divertisment, astfel că este bine plasată pentru a construi mașini electrice alături de companii partenere, mașini pe care să pună multe tehnologii.

Sony a pierdut mult cotă de piață la capitolul electronice și a ieșit de pe unele segmente de produse, așa că intrarea într-un business promițător cu un partener mare ar fi o idee bună și ar adăuga o sursă sigură de venit.

Honda, la fel ca și Toyota, are încă o cotă redusă pe piața mașinilor full-electrice, dar vrea să schimbe asta printr-un plan pe termen lung de electrificare a gamei, cu investiții de 40 miliarde dolari. Parteneriatul cu Sony i-ar putea permite să crească pe partea de mașini premium unde este prezentă doar în SUA, cu marca Acura, care însă are vânzări de 150.000 de mașini pe an, departe de recordurile din 2005 și 2006: peste 200.000.

Honda va lansa și mașini electrice cu autonomie mare sub brand-ul propriu, primul model fiind Prologue, care va fi lansat pe piața din SUA, în 2024.

Surse: The Verge, TechCrunch, Reuters

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro