Icoane, demagogie politica si agenda secularismului vest-european (de Alexandru Lazescu)

O multime de asociatii si fundatii, de personalitati din societatea civila si din mediul academic, si-au declarat deja deschis sprijinul pentru initiativa de scoatere a icoanelor din scolile romanesti, initiativa lansata de un profesor de filozofie din Buzau, Emil Moise.

Chiar daca semnatarii au mare grija sa sublinieze faptul ca e vorba de un demers punctual ei vad cu siguranta in acest gest simbolic inceputul unui proces mai amplu de promovare a unei viziuni prevalent seculare in societate, dupa modelul dominant astazi in Europa occidentala.

Semnatarii, intre care se regasesc nume onorabile si de o reala suprafata intelectuala, sint probabil convinsi ca acest demers e un pas obligatoriu in efortul de modernizare a tarii, cu atit mai necesar in contextul apropiatei aderari a Romaniei la Uniunea Europeana.

Ei sint parte a unei elite intelectuale care viseaza sa modeleze societatea autohtona urmind liniile directoare deja trasate in vestul continentului.

O viziune de tip liberal axata pe valori care aseaza in centrul societatii individul, pastreaza distanta fata de asa zisele valori traditionale si cultiva relativismul, refuzind sa accepte ideile de bine si rau in acceptiunea lor conventionala, impusa in mare parte de preceptele religioase, ca puncte de reper pentru morala publica.

Din aceasta perspectiva religia este asociata automat cu obscurantismul si superstitia opunindu-se ratiunii si progresului umanitatii in general.

~ntr-o carte ilustrativa pentru acest curent de gindire, intitulata semnificativ „Sfirsitul Credintei” autorul, Sam Harris, afirma ca „fara indoiala, credinta religioasa ramine o sursa perpetua de conflict intre oameni, determinind persoane altfel inteligente sa nu se gindeasca deloc, sau sa se gindeasca gresit la chestiuni esentiale pentru civilizatia noastra”.

Or, astfel de argumente au un impact considerabil intr-o perioada in care terorismul international, care in ciuda discursurilor care sustin contrariul isi extrage covirsitor agenda ideologica din Islam, a devenit o amenintare globala pentru securitatea planetei.

Aceste cercuri intelectuale, de regula in consonanta cu miscarile politice de stinga si cu o buna parte din mass media, au impus un tip de „corectitudine politica” dominanta astazi in lumea occidentala.

Ele se afla in avangarda bataliei pentru extinderea tolerantei sexuale pina la limita legiferarii casatoriei intre persoane de acelasi sex, considera ca respectarea stricta a drepturilor persoanelor acuzate de terorism trebuie sa aiba prioritate absoluta chiar si in conditiile unor amenintari majore la securitatea colectiva si tot ele sint cele care au inventat si impus multiculturalismul drept

un principiu fundamental in majoritatea tarilor din Europa occidentala care gazduiesc comunitati extinse de imigranti.

Amploarea si influenta acestor curente sint impresionante. Cu doi ani in urma, la presiunea lor, italianul Rocco Butiglionne, un catolic practicant, a trebuit sa fie eliminat de pe lista propunerilor de comisari europeni inaintata de Jose Manuel Barroso Parlamentului European.

Faptul ca exprimase anterior in public, in concordanta cu convingerile sale religioase, opinii critice fata de homosexualitate il facea din start inacceptabil desi se angajase sa respecte intru-totul standardele UE in materie.

Sau, un alt exemplu, in ciuda demersurilor insistente ale Vaticanului si presiunilor venite mai ales dinspre polonezi, au fost refuzate cu obstinatie toate propunerile care cereau introducerea unor trimiteri explicite la radacinile crestine ale Europei in textul de acum defunctei Constitutii Europeane, elaborat de un colectiv prezidat de fostul presedinte francez Valery Giscard d’Estaing.

De altfel Franta este considerata un adevarat bastion al secularismului european, fiind luata de model si de exponenti importanti ai societatii civile si ai mediului academic din Romania.

Dar vor gasi astfel de idei un mediu fertil la noi? Lucrurile sint amestecate. Desi in buna parte, mai ales mediul rural, traditiile religioase continua sa fie respectate pe scara larga nu putem totusi vorbi de o reala fervoare religioasa, chiar daca biserica ortodoxa ramine neabatut cap de lista in topul increderii romanilor.

Pe de alta parte, multi se declara deranjati de sarabanda sfintirilor de tot felul, pe lista sint vapoare, fabrici, sedii de firma si cite si mai cite, sfintiri care umpleau la un moment dat ecranele televizoarelor, ca si de vorbaria cu trimiteri religioase in mod evident falsa practicata de politicieni de toate culorile.

Ceea ce nu inseamna insa deloc nici ca asistam la coagularea unui curent semnificativ in favoarea secularismului ceea ce, in opinia unei parti a elitelor romanesti este o adevarata nenorocire, un fel de piatra de moara care impiedica intrarea noastra in modernitate.

Numai ca acest tip de modernitate dominata de secularism este departe de a fi in stare sa ofere raspunsuri acolo unde pretinde ca religia creaza probleme.

Daca e drept ca astazi terorismul global este alimentat in principal de agenda fundamentalismului islamic marile nenorociri ale secolului trecut, cele doua razboaie mondiale, crimele cu zeci de milioane de victime datorate nazismului si comunismului deopotriva, de la genocidul orchestrat de Stalin la cel provocat de khmerii rosii condusi de Pol Pot, nu au avut nici un fel de substrat religios.

La fel conceptul de multiculturalism e un esec de proportii care a dus la crearea unor adevarate bombe sociale in statele occidentale in care a avut loc o imigratie de masa cu precadere din spatiul musulman.

Dar lucrurile nu se opresc aici. Un tip de degradare ingrijoratoare ale carei simptome devin tot mai vizibile pare sa macine astazi lumea occidentala.

Indiferent cum ne raportam filosofic la preceptele religioase, in particular la crestinism, nu putem sa nu observam ca suita de concepte introduse in epoca Iluminismului, precum primatul ratiunii si a drepturilor individuale, de la care se revendica arhitectii si activistii secularismului suna poate bine pe hirtie dar rezultatele de pe teren sint departe de a fi entuziasmante.

Eliminarea reperelor morale traditionale si cultivarea obsesiva a relativismului absolut au dus la atomizare si au dezarticulat serios sistemul social fara a propune alte mecanisme de reglaj eficiente.

Din perspectiva acestei discutii un articol recent publicat in „International Herald Tribune” facea trimitere la viziunea lui John Locke, a carei filozofie politica a marcat semnificativ constructia institutionala a Statelor Unite. Filosoful, desi extrem de tolerant in privinta acceptarii celor mai variate credinte religioase era in acelasi timp un adversar declarat al ateismului.

„Nu trebuie sa existe nici un fel de toleranta fata de cei care neaga existenta lui Dumnezeu. Angajamentele, conventiile si legamintele pe care sint construite societatile omenesti nu mai au nici o valoare in ochii ateistilor. Daca il eliminam pe Dumnezeu totul se dizolva”.

Fara indoiala, o astfel de discutie e una extrem de complicata. Dincolo de astfel de rezerve si de alte necesare nuantari respectarea drepturilor omului si a demnitatii sale sint lucruri importante care trebuie fara indoiala protejate.

~nsa nu e deloc sigur ca trebuie sa propunem Romaniei un tip de modernitate precum cea fundamentata pe secularismul vest-european, intr-un moment in care impasul acestei formule este evident.

Partea buna a „scandalului icoanelor din scoli” ar putea fi insa tocmai aceea ca declanseaza una din discutiile cu adevarat esentiale intr-un moment de ruptura in care se reaseaza dictionarul de valori si liniile directoare de evolutie ale societatii romanesti pe termen lung.

E clar de la inceput e ca demersul a divizat deja societatea civila si importanti lideri de opinie aflati pina acum ferm de aceeasi parte a baricadei. Nimic rau in asta. Cu conditia ca acest gen de conversatie publica sa respecte criterii obligatorii de civilitate si toleranta. Din pacate insa debutul dialogului a fost departe de a fi unul de bun augur.

Gigi Becali s-a dezlatuit imediat gata sa mai adune alte citeva puncte electorale intr-o emisiune televizata gazduita de B1TV, emisiune care s-a transformat repede intr-o adevarata seinta ed infierare publica, intrerupta de aplauze entuziaste de aprobare din sala, a initiatorilor proiectului.

S-a vorbit despre lucrarea Satanei si despre ungurii din Consiliul pentru combaterea discriminarii care vor sa ne distruga credinta stramoseasca intr-o maniera dezarmant de ridicola si primitiva, dominata de teoria conspiratiei. Atmosfera care tinde sa se perpetueze.

Cu ochii la sondaje politicienii fac papagaliceste trimiteri la traditiile neamului, dau asigurari ca icoanele nu se vor clinti din scoli dar se dovedesc incapabili sa formuleze si argumente de substanta pe aceasta tema. Iar discursurile isterice de tip Savanarola de care fac uz din plin adversarii propunerii formulate de profesorul Emil Moise compromit din start orice idee de dialog.

Si mai dezarmant e faptul ca si o personalitate ca academicianul Constantin Balaceanu Stolnici ataca initiativa cu pricina intr-un registru aproape la fel de dezamagitor vorbind despre dusmanii dinauntru si din afara tarii, angajati impotriva credintei noastre, a parintilor, bunicilor si inaintasilor nostri.

Cu astfel de etichetari simpliste nu se poate in nici un caz construi o platforma de pe care sa poata fi demontat intr-un mod coerent si convingator un demers de asimilare artificiala a unor teze care nu au facut decit sa dizolve periculos reperele fundamentale pe care s-a construit in timp identitatea Europei.

Cu atit mai mult, daca e sa se coaguleze in mod coerent o viziune care sa propuna un tip diferit de modernitate pentru Romania atunci trebuie ridicat considerabil nivelul discutiei. Altfel riscam sa compromitem o tema esentiala si sa o abandonam in miinile celor ca Gigi Becali la fel cum chestiunea nationala a fost confiscata la inceputul anilor ’90 de un demagog ca Vadim Tudor.