Sari direct la conținut

Cu lacrimi in ochi, Traian Basescu i-a intrerupt discursul premierului

HotNews.ro

Seria „intepaturilor” dintre Traian Basescu si Calin Popescu Tariceanu a continuat vineri in timpul reuniunii Consiliului European la Bruxelles. Dupa ce si-a rostit discursul – lectura punctata cu traditionala lacrima in coltul ochiului – seful statului a intrerupt mesajul premierului Tariceanu, corectand spusele acestuia.

Informatia pe scurt

  • Consiliul European a adresat un calduros bun venit Bulgariei si Romaniei in Uniunea Europeana
  • Traian Basescu a lacrimat in timpul discursului de la Bruxelles
  • Discursul premierului Calin Popescu Tariceanu a fost intrerupt de interventia presedintelui

    Efuziune emotionala urmata de lacrimi

    Dupa terminarea Consiliului European, Traian Basescu a subliniat in alocutiunea sa ca Romania nu numai ca si-a atins obiectivul, acela de a se integra in „marea familie europeana”, ci si-a construit platforma pentru securitate si prosperitate. Emotiile l-au cuprins pe presedinte cand a venit vorba despre tinerii care vor beneficia de o viata mai buna.

    „Noi am trait la varsta lor intr-o tara in care ni se spunea ce poate face comunismul pentru noi. Noi putem sa spunem astazi ce pot sa faca ei, pentru ei, intr-o tara libera”, a rostit presedintele, cu ochii in lacrimi si glasul tremurand.

    Tariceanu a „gresit din nou”

    Dupa discursul lui Basescu, a venit randul premierului Calin Popescu Tariceanu sa evoce importanta aderarii Romaniei. Tariceanu a comparat momentul integrarii cu Marea Unire de la 1918.

    „Ceea ce ne-a bucurat astazi, si incepand de ieri – de cand a inceput reuniunea – este faptul ca mentiunea referitoare la intrarea Romaniei in UE si salutul de bun venit este chiar facut, asa cum spunea si presedintele, la punctul doi al concluziilor acestui Consiliu European”, a declarat Tariceanu.

    Premierul a fost intrerupt la aceasta fraza de presedinte, care i-a atras atentia ca mesajul adresat Romaniei este, practic, primul punct al concluziilor, si nu al doilea, deoarece textul final al Consiliului European incepea cu adresele formale de multumire pentru participanti.

    „Scuza-ma, e primul punct. Primul a fost de multumire, dar din punct de vedere operativ este primul punct, chiar daca este scris la 2”, i-a spus Basescu premierului.

    Tariceanu nu a reactionat, ci si-a continuat discursul fara sa se corecteze. La conferinta de presa, presedintele si premierul nu au acceptat intrebari din partea ziaristilor, argumentand ca este un moment in care trebuie sa se consemneze doar actul integrarii.

    Declaratia premierului la intoarcerea din Belgia

    „Vin de la Bruxelles cu o veste buna, Romania este membru UE cu drepturi depline de la 1 ianuarie 2007”, a repetat premierul pe aeroportul international Henri Coanda, la intoarcerea din Belgia in seara zilei de vineri.

    „Aderarea Romaniei in Uniunea Europeana este un rezultat politic major la care au contribuit toate fortele politice, societatea civila si guvernele care s-au succedat din ’90 incoace” a spus Tariceanu.

    Premierul a adaugat ca printre problemele care preocupa UE extinsa se afla si cea a energiei.

    Romania este preocupata de problema energiei, iar Uniunea Europeana incearca sa creeze politici comune in acest domeniu. Tema devine una predominanta in contextul presedintiei germane, care va prelua mandatul de la 1 ianuarie 2007.

    Pentru a-si aduce contributia la rezolvarea acestei probleme, Romania a constituit un consiliu consultativ pe domeniul energiei care va elabora politicile de urmat in domeniul energetic, adaptate la politicile europene.

  • Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
    Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
    ARHIVĂ COMENTARII
    INTERVIURILE HotNews.ro