Sari direct la conținut

Dupa panica, orasul revine la normal

Atmosfera in New York a revenit la normal luni dupa-amiaza, dupa panica si incertitudinea provocate de un miros puternic asemanator gazului metan care a dus, in cursul diminetii, la evacuarea a zeci de cladiri, inchiderea unor statii de metrou si a redesteptat amintiri tragice locuitorilor metropolei americane.

Potrivit oficialilor din Manhattan, sursa mirosului pare sa fi fost o scurgere de gaze, care insa nu a fost identificata. Incepand de la ora 9 dimineata, sute de locuitori din Manhattan si New Jersey au sunat la telefonul de urgenta 911 pentru a anunta aparitia unui miros extrem de neplacut. Cel putin 19 persoane au necesitat ingrijiri medicale, insa nici una dintre ele nu a fost spitalizata.

La doar cateva minute de la declansarea alarmei, autoritatile au evacuat numeroase cladiri din partea de vest a cartierului Manhattan, incepand din Battery Park, in apropierea World Trade Center si pana in apropiere de Times Square, la strada 42.

Cateva scoli din zona au fost inchise, in timp ce statiile de metrou din zona au fost inspectate de ofiteri specializati in decontaminare chimica si biologica. Statia Penn, care face legatura intre Manhattan si New Jersey, a fost inchisa pentru cateva ore.

Peste 400 de echipaje de pompieri au raspuns apelurilor de urgenta si s-au deplasat in zonele unde se raportase prezenta mirosului, insa oficialii n-au reusit sa determine sursa sa exacta.

Desi au exclus posibilitatea unui atac terorist, autoritatile au postat echipaje de politie la capetele podurilor care traverseaza raurile Hudson si de Est, iar paza a fost intarita in jurul Primariei, a Empire State Building si a complexului World Trade Center, unde ieri seara mai putea fi observata o prezenta numeroasa a fortelor de ordine.

Reprezentantii companiei Con Edison, care este principalul furnizor de gaz metan in New York, au cautat si ei fara succes sursa mirosului, afirmand ca senzorii amplasati in diferite parti ale orasului nu au detectat valori anormale ale gazului metan. Unele informatii au pus mirosul neplacut pe seama mercaptanului, un aditiv chimic folosit pentru identificarea scurgerilor de gaze.

Autoritatile au cautat, inca de la inceput, sa linisteasca locuitorii din New York, sensibilizati la extrem de astfel de evenimente. Primarul metropolei, Michael Bloomberg, a declarat ca sursa mirosului nu a fost detectata, insa a respins de la inceput posibilitatea unui atac terorist.

El a minimalizat de altfel impactul incidentului, insistand pe reactia rapida pe care au avut-o ieri agentiile statale si federale grupate in Biroul de management al crizei.

Confruntate cu critici severe dupa atacul de la World Trade Center din urma cu cinci ani, oficialii au pus la punct diferite planuri de urgenta pentru situatii de criza, iar masurile luate ieri au fost, conform opiniei generale, rapide si eficiente.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro