Taranii, obligati sa achite Carte Verde pentru tractoare
Culmea absurdului: tot din 2007 este obligatorie asigurarea auto de raspundere civila pentru remorci si semiremorci
Companiile de asigurari isi umfla anual profiturile de milioane de euro prin vanzarea unor polite aberante.
Una dintre acestea este asigurarea RCA, care include din acest an si Cartea Verde – valabila doar pentru autovehiculele care circula in afara granitelor – pentru…tractoare! Vasazica, orice taran posesor de tractor va plati din acest an si Cartea Verde, ca si cum el ar putea sa plece in Uniunea Europeana calare pe tractor.
Normele Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) arata ca polita RCA va fi incheiata de posesorii de „vehicule cu propulsie proprie, inclusiv tramvaie, precum si remorci, semiremorci sau atase tractate ori netractate”.Aceleasi norme mai stabilesc faptul ca achizitia RCA se face „pentru un autovehicul aflat in evidenta autoritatii de inmatriculare sau, dupa caz, de inregistrare din
Romania”. Conform site-urilor societatilor de asigurari, pentru un tractor rutier cu o capacitate mai mica de 45 CP costul unei asigurari RCA a crescut in 2007 fata de 2006 in medie cu circa 35-40 la suta, un nivel aproximativ egal cu cel cu care s-a majorat si pretul politelor pentru automobile, in aceeasi perioada.
Iar scumpirile vor continua, pentru ca firmele de asigurari au afisat deja tarifele si pentru 2008, pe taranii posesori de tractoare asteptandu-i o noua majorare, chiar daca nu pot pleca la plimbare cu tractorul si semiremorca pe autostrazile din Uniunea Europeana.
In prezent, la Asirom, de exemplu, o polita RCA plus Carte Verde pentru un tractor cu o capacitate mai mica de 45 CP, precum cele construite la Brasov, scoate din buzunarul taranului fix 129 RON, pentru un tractor de capacitate mai mare ajunge la 609 RON, iar pentru un autotractor cu semiremorca, nu mai putin de 1.944 RON!
Mai mult, culmea absurdului, tot din acest an, in premiera, este obligatorie si asigurarea auto de raspundere civila pentru remorci si semiremorci tractate! Astfel, pentru o semiremorca tractata de un tractor sub 45 CP costul politei este de 33 RON, iar daca e tractata de tractoarele de putere mai mare, pretul urca la 150 RON.
Reprezentantii producatorilor agricoli sunt uluiti de noile prevederi in materie de asigurare ale Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA). „Extraordinar! Aceasta decizie privind RCA si Carte Verde pentru tractoare este in spiritul celei cu rovigneta pe care taranii cu tractor trebuiau sa o plateasca pe un an de zile, cu toate ca nu circula decat o luna-doua pe an. Ne-a trebuit un an intreg ca sa convingem autoritatile de acest lucru.
Intentionam sa facem demersuri pentru ca posesorii de tractoare sa nu mai fie nevoiti sa plateasca si Carte Verde, doar nu se duc la plimbare cu tractorul in Europa”, ne-a declarat Adrian Radulescu, presedintele Ligii Asociatiilor Producatorilor Agricoli din Romania, care a recunoscut ca nu era la curent cu faptul ca din acest an este obligatorie si asigurarea RCA pentru remorcile tractate.