Presiuni si diversiuni (de Alina Mungiu Pippidi)

Eterna si fascinanta presa romana da in clocot zilele astea, asa de mare e presiunea pusa pe gazetari si realizatori. Urmarea e ca pare mai neprofesionista ca oricand.

Dar nu lipsa de profesionalism explica publicarea stirii ca Frattini a fost mustrat la Comisie ca a luat partea Monicai Macovei, citand ca sursa o obscura pagina internet unde stirea fusese postata evident chiar de autorii diversiunii, care nu se asteptau ca purtatoarea de cuvant a Comisiei sa iasa sa dezminta.

Asta a fost pur si simplu cea mai tupeista diversiune a lunii februarie! Pe aceeasi linie, si Parlamentul Romaniei trebuie premiat pentru cea mai mare lovitura publicitara data propriei imagini pentru alegerea lui Felix in fruntea comisiei de ancheta a presedintelui Basescu. Si asa mai departe.

Cel mai documentat editorialist suferind de sindromul persecutiei se profileaza a fi Adrian Nastase, care intr-un editorial din Jurnalul National citeaza pe larg un interviu vechi de doi ani dat de mine, ca pe o confirmare a faptului ca el e victima noastra, si nu invers.

Premiul pentru reportaj la fata locului unde nu am vazut pe nimeni ar trebui decernat, ex-aequo, tuturor ziaristilor care au scris despre demonstratia in favoarea Monicai Macovei fara sa ne pomeneasca pe Radu Filipescu si pe mine, organizatorii ei, in dorinta, desigur, de a ne proteja, si nu pentru ca editorii lor au scos din sertare vechea recomandare a lui Brucan din 1948 in care se spunea sa

reiasa ca demonstrantii sunt o banda fara lideri. Andrei si Corina merita premiul pentru utilizare fara citare pentru reciclarea titlului Grupul pentru Monolog Social din oficiosul FSN Azi din mai 1990. Dar titlul de cea mai mare contributie la demascarea intelectualilor tradatori nu poate merge decat la ziarul Ziua, care a ajuns sa combine propaganda FSN cu extrase directe din Mao.

Premiul pentru cea mai sincera cronica de calatorie il merita Stefan Agopian, care in nr. 793 al Academiei Catavencu ne povesteste cum au calatorit cativa scriitori cu un translator in Luxemburg, ca sa citeasca literatura in romana catorva fatuci care s-au dovedit a fi compatrioate, contribuind astfel la raspandirea culturii noastre in spatiul european de limba romana, pe banii ICR.

Tot la capitolul bani publici, Lucian Georgescu merita argintul pentru cel mai slab concept care a castigat vreodata fara licitatie, desigur pentru fabulouspirit, ideea de a promova Romania ca destinatie turistica pentru betivi.

Dar aurul merge la Tudor Giurgiu pentru redefinirea conflictului de interese, in care un asociat nu e un actionar si afacerile cu firma proprie sunt OK cata vreme sunt la pretul pietei, ca si pentru echilibrul cu care profitul TVR a fost impartit echitabil intre generatii inainte de a se transforma in deficit.

Ambasadorii prezumtivi Sever Voinescu si Traian Ungureanu se califica la premiul loialitatea bate obiectivitatea pentru ca, laudandu-l pe Traian Basescu si cand merita, si cand nu, au contribuit la crearea unui presedinte care nu greseste niciodata.

Iar premiul pentru cel mai ingenuu invitat al unei emisiuni de televiziune nu poate fi decat al Elenei Udrea, pentru emisiunea Sub alt chip a Andreei Marin, in care ea si prietenele ei au discutat daca e destul de sincera sa spuna copiilor ei cand vor fi mari cine e adevaratul lor tata! Ca sa nu se supere nimeni, iau si eu o bila neagra ca am luat avionul pe mare ninsoare la Philadelphia ca sa

ajung acasa la miting si sa ma imbratisez pe acolo cu diversi golani, cand as fi putut sa merg la juriul Freedom House la New York. Am o funesta presimtire ca in absenta mea colegii au respins upgradarea propusa de mine presei din Romania, lasand acest stat membru al Uniunii Europene cu o presa la nivelul fostei URSS. Pardon, am vrut sa spun cu o nota la nivelul…