Tara cu parlament deasupra justitiei (de Dan Tapalaga)

Procedura de suspendare a presedintelui Traian Basescu scoate la iveala ceea ce pare a fi o aberatie constitutionala: in Romania, puterea politica bate puterea judecatoreasca. In democratia proiectata in 2003 de PSD, cele trei puteri nu sunt chiar atat de separate, intrucat puterea legislativa poate trece peste capul celei judecatoresti.

O dovedeste limpede avizul Curtii Constitutionale din 17.04.2007 asupra cererii de suspendare a presedintelui Traian Basescu. In acest caz, potrivit Constitutiei, avizul nu este obligatoriu, ci consultativ.

Altfel spus, concluziile judecatorilor de la Curtea Constitutionala, prezumtivi competenti in chestiuni juridice, au doar valoare orientativa intr-o chestiune extrem de grava, cum e suspendarea presedintelui.

In schimb, parlamentarii, cei mai multi amatori in chestiuni juridice, au ultimul cuvant in dosarul suspendarii, exprimand un vot pur politic, care devine astfel mai puternic decat o decizie a justitiei.

In alte situatii, infinit mai putin importante, avizul Curtii Constitutionale este insa obligatoriu. De exemplu, in cazul legilor declarate neconstitutionale, avizul Curtii are valoare de sentinta. Pe scurt, avizele CC sunt facultative in situatii grave (suspendarea presedintelelui), insa ele devin litera de lege in situatii ordinare (diverse legi). O situatie evident absurda.

Ce nevoie ar mai fi de expertiza unor specialisti daca avizul lor tot nu conteaza?

Legea fundamentala din 2003 mai contine o prevedere bizara. Ca sa fie investit, presedintele trebuie validat de Curtea Constitutionala (art 82). Pastrand principiul simetriei, si suspendarea, adica primul pas inaintea unei eventuale demiteri, ar trebuie sa fie validata tot de catre Curte. Insa articolul 95, care regelementeaza suspendarea, scoate din joc instanta.

Acum, mai exista un semn de intrebare.

Potrivit articolului 95, “in cazul savarsirii unor fapte grave prin care incalca prevederile Constitutiei, Presedintele Romaniei poate fi suspendat din functie de Camera Deputatilor si de Senat, in sedinta comuna, cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor, dupa consultarea Curtii Constitutionale.” Deci: prima conditie de indeplinit ar fi comiterea unor fapte grave. Intrebarea este cine stabileste asta?

Daca raspunsul este: Curtea Constitutionala, atunci parlamentarii nu mai au ce vota pentru ca prima conditie lipseste. Justitia tocmai a decis ca “nu pot fi calificate drept grave, de natura sa determine suspendarea din functie a presediantelui Romaniei”. Daca raspunsul este: alta instanta, atunci intrebarea este care ar fi aceasta?

Un raspuns paradoxal il furnizeaza chiar Curtea: judecator este parlamentul.

In ultimul paragraf din avizul Curtii se arata: “ramane ca Parlamentul sa decida, pe baza datelor si informatiilor care-i vor fi prezentate pe baza dezbaterilor, asupra existentei si gravitatii faptelor pentru care s-a propus suspendarea din functie a presedintelui Rommaniei, in concordanta cu articolul 95 din Constitutie.”

Avizul Curtii a fost solicitat pe baza informatiilor prezentate in raportul asa numitei “comisii Voiculescu” si pe baza cererii de suspendare initiata de 182 de senatori si deputati.

Democratia romaneasca sufera de dezechilibre bizare in sistemul constitutional. O explicatie ar putea fi chiar neincrederea in statul de drept. Politicienii s-au asigurat, in 2003, la elaborarea noii Constitutii, ca procedura suspendarii presedintelui sa poata fi declansata doar in urma votului politic, si nu pe baza unei sentinte judecatoresti.

E ca si cum Parlamentul ar putea sa decida ca un deputat poate merge totusi la inchisoare, chiar daca instanta il achita.

Statul de drept este acum din nou pus in discutie prin suspecta declansare a scandalului privind presupusul santaj exercitat de SRI asupra judecatorilor Curtii. PSD ataca valabilitatea avizului dat de Curtea Constitutionala sugerand ca unii judecatori ar fi deliberat sub presiunea santajului.

Cei care se bucura de decredibilizarea justitiei sunt tocmai parlamentarii, care vor avea un argument in plus in incercarile disperate de legitimare a unui demers pur politic.