Saftoiu: „In SIE, daca nu intrebam, nu mi se spunea nimic”
Saptamana trecuta, parlamentul a avizat demisia lui Claudiu Saftoiu de la conducerea serviciului romanesc de spionaj. Aceasta nu inseamna ca SIE „l-a parasit” pe el: a semnat un acord de confidentialitate, acceptand sa fie supravegheat in continuare, timp de patru ani.
Impreuna cu Saftoiu am intrat in culisele razboiului de uzura dus cu „generalii” si comisia „Felix”. Un tablou al unei lumi dure si secrete prin excelenta.
Lasati impresia ca v-ati simtit usor izolat in SIE.
Nu m-am simtit izolat. Neavand posibilitatea, intr-un timp atat de scurt, sa inmagazinez mii, zeci de mii de informatii noi, am avut dificultatea de a intelege repede ce se intampla acolo. De aceea as fi avut nevoie de un ajutor mai aplicat. Nu prin disponibilitatile mele jurnalistice sa descopar un sistem, ci printr-un sprijin de consiliere, care a venit destul de greu.
Din zona SIE sau din zona societatii civile, la ce va referiti?
Din echipa restransa, de la varful serviciului.
Deci nu prea ati colaborat cu adjunctii?
Adjunctii au fost si sunt militari desavarsiti, profesionisti…
Dar nu v-au consiliat indeajuns?
Daca intrebam si ceream amanunte despre ceva, mi se dadeau. Daca nu, nu. (rade)
Iar amanuntele care vi se dadeau erau cele esentiale?
Absolut. Raspunsurile erau date intotdeauna pana la sfarsit. Dar imaginati-va ca intrasem ca civil intr-un univers complet nou, strict protejat de secretul de stat… E ca si cum mergi prin padure si cauti urme, indicii. Nu stii ca la urmatorul pas e o capcana. Si pentru ca nu stii, calci pe ea.
Daca as fi intrebat unde sunt capcanele, mi s-ar fi spus: „Pai, vezi ca si asta din fata ta. Dar daca nu ai intrebat… ai calcat in ea” (rade). Izolarea nu a constat in aceea ca nu mi s-ar fi spus nimic, ci ca a trebuit mereu sa pun intrebari. Daca nu intrebam, nu mi se spunea nimic. Evident ca erau o serie de lucruri pe care trebuia sa le fi stiut, dar de care habar n-aveam. Eram nou si luam totul in piept.
Deci, practic, nu stiati la inceput ce sa intrebati.
Da, dar intrebi cat poti. Ce nu stii ca trebuie sa intrebi nu intrebi.
Si n-ati pus problema, „domne, chiar trebuie sa va intreb eu totul”?
Educatia militara e destul de greu de inteles pentru un civil incurabil ca mine. Ei vin si spun: „Domnule, noi suntem obisnuiti sa nu vorbim asa, neintrebati!”. Adica au si ei, intr-un fel, dreptatea lor…
In afara s-a vazut ca generalii au pus umarul la plecarea dv. din SIE.
Poate prin acest tip de, hai sa-i spunem, atmosfera din jurul cabinetului meu… Altfel, n-am ce sa le reprosez, dat fiind ca Domniile Lor, militari de cariera, cunoscand si facand ei insisi regulamentele, se simteau ca pestele in apa. Erau acoperiti la fiecare pas in ceea ce priveste relatia cu mine.
Pe de alta parte, e o chestiune care tine de cooperarea si relatiile pe care trebuie sa le ai si sa le accepti odata cu venirea unui director civil, numit de Parlament. Daca e civil, se presupune ca stie putin despre acele lucruri. Daca mai e si tanar, se prezuma ca nu are experienta. Toate acestea cer sprijin si o consiliere mai constanta, de buna intentie.
„A fost o avalansa de rea intentie si de regrupare media”
Va referiti la consiliere si in cazul audierii dv. la parlament, care s-a si soldat cu demisia?
As putea spune ca, in astfel de situatii, eram singurul care putea lua o decizie si, in general, Domniile Lor, pentru ca nu doreau
sa-si asume pozitii ale sefului, produceau doar puncte de vedere. Deci, niste analize SWOT (n.r. – identificarea punctelor tari si slabe ale unui proiect). „Luati dv. ce decizie doriti”. Si, bineinteles, aveam aceasta responsabilitate de a lua o decizie. Am zis: „OK, merg la audieri”. Ele au fost insa neasteptat de dure. A fost, practic, o inchizitie.
Pai, membrii comisiei erau adversari ai presedintelui…
Eu am si explicat, nu puteam sa nu ma prezint fiindca parlamentarii ma alesesera. (…) Cum m-am dus si cat de pregatit sau nepregatit am fost, asta tine de evolutia mea personala. In momentul plecarii de acolo s-a produs o avalansa de rea intentie si o formidabila regrupare media in jurul unui caz insuficient analizat.
Dupa o ora si jumatate de la audiere – nici n-ajunsesem bine in institutie – am aflat ca eu as fi declarat ca SIE face interceptari… ilegale. Lucrurile au plecat asa si au si „branduit” audierea mea ca fiind un sir de gafe monumentale si un sir de autoacuzatii. Cititi inca o data stenograma.
Veti constata ca interpretarea din surse anonime a ceea ce am zis eu a fost preluata ca propria mea declaratie.
N-am spus niciodata ca SIE face interceptari ilegale, ci am spus ca are tehnica de interceptare, ceea ce e adevarat, este in prima Lege SIE, 1/1998, la articolul 10, alineantul 1. Mai mult decat atat, Legea 51 din 1991, a sigurantei nationale, prevede ca fiecare autoritate informativa poate detine mijloace de ascultare.
de Calin Cosmaciuc, Mihai Munteanu
INTERVIURILE HotNews.ro