Romanii din Spania vor avea doar patru sectii de votare pentru referendum
Ministrul de Externe a declarat ca in MAE a fost constituita o echipa speciala pentru organizarea in straianate a referendumului din 19 mai, dar a afirmat ca este convins ca nu va putea multumi pe toata lumea.
Ca solutie la problemele ridicate de romanii din diaspora, privind sectiile putine de votare, aflate la distante mari, Cioroianu s-a declarat un sustinator al votului prin corespondenta, afirmand ca acesta ar fi trebuit sa fie deja o realitate in sistemul electoral romanesc.
„Trebuia sa ne gandim de mai multa vreme”, a pasat Cioroianu responsabilitatea si in curtea celor care au condus inaintea sa Ministerul Afacerilor Externe.
Lista cu sectiile de votare din fiecare tara si romanii inregistrati la ambasade vor fi publicate pe internet.
Sectii putine in tarile cu multi romani
Cele mai mari probleme la scrutinele din ultimii ani au fost sesizate de comunitatile de romani din Spania, Italia, Franta si Germania.
Potrivit lui Adrian Cioroianu, la referendumul de pe 19 mai se va putea vota la sectii de votare organizate in ambasade, consulate generale si consulate onorifice.
Asta inseamna ca romanii din Spania vor putea vota in doar patru sectii: la ambasada din Madrid, consulatele generale din Barcelona si Sevilla si in consulatul onorific din Valencia.
Cei din Italia au la dispozitie ambasada din Roma, consulatul general din Milano si cele onorifice din Florenta, Treviso si Genova.
In Franta se va putea vota la ambasada din Paris, consulatele generale din Lyon, Marsilia si Strasbourg si la cele onorifice din Bordeaux, Nantes si Nisa.
Romanii din Germania vor trebui sa se deplaseze la ambasada din Berlin, la consulatele generale din Bonn si Munchen si la cele onorifice din Bad Kreuznach, Kassel, Hamburg, Potsdam si Stuttgart.