Nocivitatea tacerii UE (de Tom Gallagher)

In ultimul timp au sporit semnele ce denota ca o serie de responsabili europeni continua sa caute scuze pentru a se feri de adoptarea unei pozitii fara echivoc legate de criza politica din Romania.

„Criza” ramane unicul termen adecvat situatiei dintr-o tara in care un Parlament controlat de interese economice meschine incearca eliminarea presedintelui ales, invocand motive fie derizorii, fie elucubrante. In prezent, eforturile conjugate vizeaza prefabricarea rezultatului plebiscitului – situatie ce cu putine saptamani in urma

parea inimaginabila intr-o democratie europeana.

Spre sfarsitul secolului trecut, UE s-a vazut nevoita a interveni in vecinatatea Romaniei pentru a evita transformarea albanezilor kosovari intr-un soi de palestinieni ai Europei ca urmare a teribilelor si masivelor deportari suferite sub Milosevici. Ulterior, Uniunea s-a implicat si in stingerea focarului de razboi civil din Macedonia.

Daca buna colaborare dintre UE si SUA a putut fi mentinuta mai mult sau mai putin nealterata pe parcursul diferendului iscat in jurul interventiei militare din Irak, alegerile din Romania anului 2004 au

condus la noi divergente. Pe cand Washingtonul se pronunta fara retineri pentru o competitie electorala onesta, avand in vedere fraudele inregistrate in primul tur de scrutin, Bruxellesul era mai curand preocupat de completarea „foii de parcurs” in vederea aderarii tarii la UE.

In acea perioada, destui ambasadori erau oricum de parere ca factorul crucial pentru aderarea Romaniei la UE era continuitatea, al carei garant putea fi exclusiv PSD.

Dar este de-a dreptul consternant ca in anul de gratie 2007 occidentali de vaza inca sunt capabili sa declare nonsalant ca actuala criza din Romania nu reprezinta altceva decat un element imanent complexului proces al cautarii si definirii de sine, trecand cu vederea actuala terfelire a regulilor fundamentale ale democratiei.

Comunitarul calcai al lui Ahile consta din predispozitia de autoamagire a UE ori de cate ori se vede pusa in situatia justificarii propriei inertii avute in fata provocarilor venite din partea unor forte antidemocratice.

Europa Occidentala a preferat sa stea pe tusa pe durata unei bune parti a tragediei din Iugoslavia, reprezentantii ei multumindu-se a repeta la nesfarsit mantra de a nu putea face nimic, deoarece aparitia unui lider hain s-ar datora, de fapt, standardelor morale denaturate ale poporului care a permis ascensiunea unui asemenea personaj.

In cazul crizei din Romania, Jose Manuel Barroso, portughezul aflat la conducerea afacerilor europene, afiseaza, deocamdata, aceeasi aura de complacere estropiata, uitand, se pare, de situatia patriei sale in 1975, cand revolutionarii marxisti amenintau tanara democratie portugheza, impasibili la faptul ca aceasta era sustinuta de o majoritate covarsitoare a populatiei.

Fara solidaritatea exprimata rapid de sefii de guvern si lideri ai opozitiilor din principalele democratii europene, sansele de succes ale revolutionarilor ar fi fost, fireste, mai mari.

Daca social-democratii europeni ai anilor ‘70 se identificasera fara ezitari cu eforturile si cauza democratilor portughezi, actualii lor succesori par a fi renuntat la traditionala busola morala.

Cu putin timp in urma, grupul socialistilor europeni a dat publicitatii o epistola jenanta ce arunca in derizoriu atacurile la adresa procesului democratic din Romania, actul suspendarii presedintelui Basescu si interimatul lui Nicolae Vacaroiu – in cazul ultimului preferandu-se ignorarea faptului ca pe vremea guvernarii sale fostul premier si-a manifestat in repetate randuri orientarea catre Est si nicidecum catre Vest.

Pentru milioane de romani, Traian Basescu continua sa ramana presedintele lor. Nonsensul eforturilor oponentilor sai de a-l prezenta drept dictator de teapa lui Hugo Chavez a mai fost demonstrat odata cu ocazia destinatiei pe care a luat-o in acest weekend domnia sa.

Mitingurile si intalnirile avute cu romanii din Spania au reprezentat o deplasare intr-o circumscriptie electorala apropiata sufletului lui Traian Basescu, netimorat de intalniri cu oamenii de rand, obisnuiti cu munca grea.

Exista momente in care Traian Basescu aminteste de o piatra pretioasa bruta – odata slefuit, valoarea, respectiv aptitudinea sa reformatoare ar trebui sa devina vizibila si pentru UE.

Tocmai din aceasta cauza tacerea Uniunii din momentul suspendarii sale si pana in prezent devine nu doar dezonoranta pentru UE, dar si un precursor al unor potentiale si grave probleme comunitare din anii ce vor veni.