Sari direct la conținut

Congo (de Andreea Pora)

Romania Libera

Pana atunci insa, mai este exact o saptamana. Una sangeroasa, care va lasa o amintire neplacuta si care isi va pune amprenta pe viitorul democratiei.

Bunul simt, ratiunea, interesul national, toate sunt ingropate sub valul de ura si intransigenta. Nebunii au intrat in criza si medicatia potrivita lipseste din farmacii.

Mesajele au devenit dure, aproape ultraradicale, manipularile ating apogeul, nesimtirea si minciunile sunt monumentale. Politicienii si sustinatorii Aliantei 322 par teleghidati.

Recentele declaratii ale PSD si PNL, iesit din penumbra in mod strategic in aceasta ultima saptamana, arata aproape identic. Temele din documentul redactat la Conferinta Extraordinara PNL de ieri s-au regasit in discursul lui Geoana de la Iasi.

Mai mult, sloganurile, lozincile, principalele puncte de atac sunt clonate.

Unitatea de idei si intensitateasentimentelor revansarde, similitudinea in vulgaritate sunt fascinante, par ca transcend actul suspendarii si pun sub un serios semn al intrebarii tentativa lui Calin Popescu

Tariceanu de a explica coalitia PSD-PNL-PC-PRM exclusiv prin trainicia urii impotriva lui Basescu.

De altfel, ceea ce s-a intamplat in luna de interimat arata ca miza si afinitatile sunt comune. Sa ne gandim numai la sprinteneala cu care Geoana, Tariceanu, Vadim si Voiculescu au sarit in apararea lui Chiuariu, la legea pentru chiriasii din casele nationalizate, la

bagatelizarea condamnarii comunismului, la presiunile puse pe media publica si la legile sigurantei nationale. Mai mult ca oricand, Alianta s-a activat si actioneaza ca un corp comun.

Intrebarea de fond este ce vor face acesti patru comandanti ai Ostirii 322 dupa ce tacerea se va asterne peste campul de lupta? Ce propun, ce proiect au? Basescu a spus: reforma clasei politice, modificarea Constitutiei, independenta justitiei, anihilarea legaturilor politicului cu oligarhii.

Dar ei ce vor face? Vor guverna in continuare impreuna, vor mentine alianta in Parlament, pe ce program, care sunt legile asupra carora vor conveni, ce propun? Nu se aude nici o soapta in privinta asta. Iar cea mai adanca tacere vine dinspre PNL.

Motivul este simplu. Tariceanu va fi intr-o situatie mult mai dificila decat ceilalti lideri ai Aliantei in oricare dintre variante.

si Geoana isi pericliteaza scaunul in situatia in care referendumul ii da castig de cauza lui Basescu, dar partidul isi poate relua rolul de opozitie, iar actuala campanie i-a reactivat electoratul. Cu Tariceanu si liberalii, lucrurile stau cu adevarat prost.

PNL va trebui sa explice propriului electorat, atata cat i-a mai ramas, alianta cu PSD, PRM si PC, va trebui sa coabiteze cu aceste partide si sa le faca jocul si legile daca vrea sa ramana la putere. Va fi captivul lor. Dar, mai ales, nu va mai avea capacitate de alianta.

Nu a mai ramas nici o forta politica eligibila pentru aliante in vederea alegerilor parlamentare sau prezidentiale anticipate. Marele infrant al acestui referendum, indiferent de soarta lui Basescu, este PNL.

Combinatia dintre fascinatia puterii, mediocritatea lui Tariceanu, oportunismul crinilor, noricilor si orbanilor, influenta oligarhului-sef si ura impotriva lui Basescu ii vor veni de hac. PNL i-ar putea trimite pe toti in Congo.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro