De ce PSD a pierdut razboiul de imagine (de Tom Gallagher)

Afirmatiile lui Mircea Geoana despre viciul betiei lui Traian Basescu, facute in fata audientei moldovenesti, mi-au adus aminte de un incident oarecum similar, petrecut in timpul celui de-al doilea razboi mondial in Camera inferioara a Parlamentului britanic.

O parlamentara destul de sluta l-a pandit pe Winston Churchill pe culoarele institutiei pentru a-i tranti primului ministru acuza de betiv drept in fata. Raspunsul lui Churchill nu s-a lasat asteptat: „Da, doamna, se prea poate. Dar eu maine voi fi din nou treaz, pe cand dumneavoastra tot pocita veti fi”.

Am vazut, pe parcursul istoriei postdecembriste a Romaniei, un presedinte beat de violenta – iar acesta a fost Ion Iliescu, in iunie 1990. Dar nu mi-a fost dat, pana in prezent, a-l vedea pe domnul Basescu grizat cu ocazia vreunei iesiri publice. Sa presupunem, totusi, ca afirmatia lui Geoana ar contine un sambure de adevar.

si atunci, ce-i de facuta Merita sa avem in vedere doar slabiciunea omului sau cantarim si realizarile acestuia, cate vor fi? In 1865, anul asasinarii sale, Abraham Lincoln era maniaco-depresiv, dar boala nu l-a impiedicat defel sa fie perceput inca pe parcursul vietii drept un mare presedinte.

Mircea Geoana a mai invitat publicul iesean sa analizeze riguros toate activitatile trecute ale lui Ion Iliescu, reafirmandu-si convingerea ca primul presedinte postcomunist al tarii si actual presedinte onorific al socialistilor romani va fi gasit fara cusur.

De fapt, Geoana a facut apologia principalului responsabil pentru reasezarea elitelor puterii dupa 1990, cand, odata facute cateva sacrificii rituale de ochii lumii, mai-marii zilei au primit instantaneu unda verde pentru acumularea unor averi la care nici un politician occidental n-ar indrazni sa viseze.

In perioada mandatelor lui Iliescu activele uzinelor si bancilor de stat au cazut, pe rand, prada procesului edificarii unei clase politice inimaginabil de instarite; sub privirea paternala a lui Ion Iliescu au avut loc marile devalizari.

Pentru majoritatea cetatenilor tarii, anii in care acesta s-a aflat in fruntea statului nu au adus altceva decat prabusirea standardului lor de viata, astfel incat multi au ales sa-si paraseasca tara in cautarea unui trai mai decent. In 2005, Iliescu devenea o povara chiar si pentru propriul partid, astfel ca la proximul congres PSD s-a debarasat de el fara menajamente sau reticente.

PSD nu si-a imaginat, desigur, ca liberalii – cu exceptia celor de la PLD – vor lua candva mult hulita cale a socialistilor, cum nici nu si-au inchipuit ca Basescu se va dovedi realmente determinat a rescrie regulile jocului spre a reda nenumaratilor perdanti ceva din ceea ce a incaput de ani buni pe mainile catorva.

In decursul luptei necum incheiate, Geoana a conchis ca resuscitarea personajului iliescian „sarac si cinstit” inca s-ar putea dovedi util – bun de adunat macar cateva voturi in plus in favoarea demiterii lui Basescu. Spre profunda sa insatisfactie, a trebuit sa constate ca electoratul s-a desteptat – chiar in mai mare masura decat oficialii UE si ai NATO.

Romanii au invatat sa nu mai imbratiseze o cauza doar pe motiv ca aceasta este promovata de un personaj relativ elocvent si imbracat la patru ace – de altfel „reteta” casei Geoana utilizata pe parcursul turneelor sale efectuate in capitalele occidentale dupa 2000.

Argumentul potrivit caruia discordia sa cu premierul si majoritatea formatiunilor politice face din Basescu principalul vinovat pentru discreditarea tarii nu a fost nici el inghitit de majoritatea electoratului.

Cetatenii au inteles ca lupta dusa nu a fost una dintre doua personalitati, ci una dedicata garantarii unei justitii functionale, apte a trage la raspundere inclusiv restransul grup al influentilor zilei, daca acestia vor fi atentat candva la avutia nationala.

Lupta s-a dat, de fapt, intre o justitie à la Iliescu&Stanoiu, bazata pe interventii telefonice si fel de fel de alte manipulari, si sistemul propus de Basescu si Macovei, in cadrul caruia nimeni nu trebuie sa fie mai presus de lege.

In pofida imperfectiunilor sale necum de denegat, nu exista, actualmente, un presedinte mai dedicat sustinerii valorilor democratice in aceasta parte a Europei ca Basescu.

Daca in cazul Romaniei UE doreste sa dispuna de un stat partener incontestabil necorupt, atunci a cam sosit timpul pentru ca Barroso, Merkel, Blair si Sarkozy sa-si exprime dorinta unor intalniri avute cu omul care se bucura de increderea politica a majoritatii romanilor.