Sari direct la conținut

Un laureat al Premiului Nobel pentru Economie spune că n-ar avea încredere în Elon Musk nici să-i hrănească pisica / Cuvinte dure și la adresa Tesla

HotNews.ro
Paul Krugman a fost laureat al Premiului Nobel pentru Economie în 2008, Foto: John Nguyen / Eyevine / Profimedia Images
Paul Krugman a fost laureat al Premiului Nobel pentru Economie în 2008, Foto: John Nguyen / Eyevine / Profimedia Images

Laureatul Premiului Nobel pentru Economie Paul Krugman afirmă că nu ar avea încredere în miliardarul sud-african Elon Musk nici să îi hrănească pisica și compară acțiunile Tesla cu bitcoin, relatează Markets Insider.

Într-un nou editorial publicat în cotidianul The New York Times marți, Krugman întreabă retoric dacă „povestea Tesla a avut vreodată sens?”.

El explică în editorial că Tesla nu valorează la fel de mult precum alte mari companii americane, ca de exemplu Apple sau Microsoft, deoarece nu beneficiază de pe urma unei rețele de produse.

Apple are un întreg „ecosistem” de dispozitive, aplicații și servicii interconectate pentru clienții și utilizatorii săi, în timp ce Microsoft Word și Excel rămân programele de referință în companii deoarece sunt cunoscute de toată lumea și reprezintă un etalon în domeniu.

Krugman argumentează că, spre deosebire de aceste mari companii din Statele Unite, Tesla nu oferă clienților săi niciun beneficiu real în ceea ce privește o rețea de produse sau servicii, amintind totodată că producătorul de mașini electrice condus de Elon Musk se confruntă cu o concurență tot mai puternică din partea unor companii auto tradiționale precum General Motors, Ford sau Volkswagen.

„Este greu de văzut ce ar putea oferi Tesla un lacăt asupra afacerii cu mașini electrice”, scrie Paul Krugman, adăugând că o mare parte din popularitatea companiei conduse de Musk ține de faptul că oamenii îl văd pe CEO-ul său drept un „tip cool”.

Laureatul Nobel dă de pământ cu Elon Musk și Tesla

Krugman afirmă însă că această percepție asupra CEO-ului Twitter, Tesla și SpaceX s-a schimbat în ultimele săptămâni, după seria de decizii controversate luate de Musk la rețeaua de socializare pe care a preluat-o la sfârșitul lunii octombrie.

„Dat fiind ce am văzut din comportamentul lui Musk, n-aș avea încredere în el nici să îmi hrănească pisica, cu atât mai puțin să conducă o corporație majoră”, a scris laureatul Nobel.

El a făcut de asemenea o paralelă între „hype”-ul uriaș care a alimentat creșterea prețului acțiunilor Tesla în perioada pandemiei și ascensiunea dramatică a bitcoin în aceeași perioadă de timp, notând că criptomoneda nu are niciun folos clar în afară de spălarea de bani, dar că prețul său este urcat de „un grup înfocat de credincioși adevărați”.

Aceasta nu este prima oară când Krugman are cuvinte dure la adresa criptomonedelor și a domeniului crypto în general, el comparând în luna iunie ascensiunea acestora cu bula imobiliară din SUA de la mijocul anilor 2000 care a dus în cele din urmă la marea criză financiară și recesiunea care i-a urmat.

Krugman, care a câștigat Premiul Nobel pentru Economie în 2008, a notat însă la momentul respectiv că o eventuală prăbușire a pieței crypto nu ar avea repercusiuni similiare cu spargerea bulei imobiliare din Statele Unite care a declanșat criza ce a zguduit sistemul financiar mondial.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro