Pensiile private, mai mici decat contributia
Administratorii garanteaza doar suma depusa, din care se scade comisionul de administrare. Temerea ca sistemul de pensii private va semana cu jocurile piramidale de gen Caritas sau FNI a fost contrazisa ieri, in cadrul unui seminar, de reprezentantii acestei piete.
Acestia au amintit ca in supravegherea sistemului de pensii private vor fi implicate patru entitati: Comisia pentru Supravegherea Sistemului de Pensii Private (CSSPP), depozitarul, auditorul si fondul de garantare a contributiilor in sistemul de pensii private.
„Ca depozitar de fonduri de pensii private, bancile sunt autorizate de Banca Nationala, deci exista inca un element de siguranta in acest sistem”, a spus Mircea Oancea, presedintele CSSPP.
El a amintit ca teama oamenilor va fi inlaturata definitiv printr-o informare corecta. In aceasta saptamana, comisia va semna contractul cu firma de publicitate care va promova sistemul, iar in iulie va fi lansat.
Mircea Oancea a amintit ca nimeni nu se poate angaja, pe termen lung, sa garanteze un anumit randament la sfarsitul perioadei de contributie si ca sistemul garanteaza doar sumele depuse, din care se scad comisioanele de administrare. Cu alte cuvinte, pensia va fi mai mica decat banii pe care fiecare ii da la fond.
de Catalin Balan