Razboiul intelectualilor. Cine tradeaza: ”Ai lui Basescu” sau ceilalti? (de Dan Tapalaga)

Ce urasc ceilalti mai tare la „grupul Liiceanu”? Ca zboara cu avionul la Neptun la chemarea lui Traian Basescu sau ca presedintele ii prefera pe ei si nu pe altii? Ca o mana de intelectuali are curajul sa-si asume deschis proiecte valide sau ca nu l-au parasit, ca nu l-au izolat complet pe seful statului asa cum si-ar fi dorit toti adversarii sai?

Poate ca pragmatismul „grupului Liiceanu” a trezit in ceilalti intelectuali frustrarile esecurilor trecute, le-a amintit ca si-au ratat vocatia de vizionari.

In tot cazul, macelul s-a pornit cand „grupul Liiceanu” a parasit retorica si a trecut la fapte, lansand „Apelul pentru o noua Constitutie”. De aici incolo, nu mai e loc de impacare.

„Grupul Liiceanu” a comis insa erori grave. A uitat de ceilalti intelectuali. I-a lasat la sol. Or, toti se viseaza arhitectii unei lumi mai bune, vor sa li se multumeasca intr-o zi ca au scris o pagina din istoria Romaniei. Toti spera sa urce pe soclul „parintilor fondatori”, sa construiasca sisteme politice si sa rastoarne ordini sociale. Nostalgia revolutiilor ii devoreaza pe toti.

Or, tocmai acum au ramas pe tusa. Semnatura celor opt pe un apel cu mize istorice i-a scos din minti. Cum adica n-au fost invitati la facerea istoriei, tocmai ei? De sensibilitatea si orgoliile lor, grupul Liiceanu putea sa aiba mai multa grija. Si chiar sa-i consulte, sa tina seama de opiniile lor sa-i includa in proiect.

Va sa zica, cine sunt, cine se cred intelectualii astia sa schimbe ei Romania? Ura proletara se revarsa din texul lui Cristian Tudor Popescu („De ce jurnalistul nu e intelectual”). Frustrarea in stare pura tasneste spectaculos dintr-un alt editorial, semnat de Alina Mungiu Pippidi in Romania Libera („Fantezii constitutionale de vara”).

Mungiu se lauda ca a scris prima constitutie pe la 12 ani, ca a produs pagini de reforma constitutionala pe vremea CDR si ca acum e ocupata cu reforma constitutionala din Turcia! Gabriel Andreescu ataca si el in ziarul Ziua demersul „grupului Liiceanu” („Despre competenta noilor constitutionalisti”) sugerand ca apelul catre modificarea legii fundamentale ar fi nedemocratic pe motiv ca propune ocolirea parlamentului.

Inca o stangacie a „grupului Liiceanu”: a exagerat mesajul anti-parlamentarist. Justificat sau nu, asta e o alta discutie. Catalin Avramescu si Traian Ungureanu au desfiintat Parlamentul in textele lor. Or, retorica radicala le saboteaza acum demersul corect de reforma institutionala, care presupune consultare si echilibru.

Adversarii de moarte ai presedintelui Traian Basescu au speculat la maxim critica parlamentarismului de tip dambovitean.

Adrian Severin (PSD) i-a atacat extrem de dur intr-un editorial publicat pe 26 iunie in Ziarul Ziua („A treia republica: democratie sau autocratie”). Pe Traian Ungureanu l-a numit „exponent al neo-legionarismului”, iar pe ceilalti membri ai grupului (Liiceanu, Patapievici, Tismaneanu) ii acuza de „admiratie pentru despotismul basescian”.

Le mai reproseaza ca neaga comunismul „de pe pozitii national – autoriste”. Cum ar veni, si ei tot neolegionari.

In treacat fie spus, socheaza ipocrizia si cinismul cu care Adrian Severin manipuleaza idei si lipeste etichete. (mai multi despoti decat la PSD si neolegionari la Ziua chiar n-am vazut). Dar liderul PSD forteaza o teorie pusa la punct si lansata recent de catre adversarii politici ai presedintelui.

Teoria, pe scurt, spune cam asa: Basescu este un despot grobian, iar sustinatorii sai sunt intelectuali rataciti, fascinati inexplicabil de autoritarism si dictatura.

Cred ca primul care a lansat public teoria „reconstructiei dreptei antidemocratice” a fost liderul PNL, Bogdan Olteanu („Olteanu avertizeaza ca unii intelectuali pro-Basescu ratacesc caile democratiei”, Gandul 18 iunie).

O teza dezvoltata apoi constiincios pe 22 iunie de catre Zoe Petre tot in Ziarul Ziua, cu trimiteri la Cuza si Carol al II-lea. („Sa se revizuiasca!”), explicand ca ideea de a scurtcircuita Parlamentul pentru modificarea Constitutiei nu este noua.

Ultimul numar al revistei „Observator Cultural” ii ataca pe semnatarii „Apelului pentru o noua constitutie” tot din perspectiva pesedisto-liberala: „Spre o republica prezidentiala?”.

In editorial („Legaturi primejdioase”), Carmen Musat se inscrie pe linie si vorbeste ca din intimplare de fascinatia inexplicabila a unor straluciti intelectuali din parioada interbelica pentru Miscarea Legionara si critca „vocatia inchizitoriala” a unor remarcabili intelectuali de astazi.

Devine tot mai clar ca adversarii presedintelui incep sa-si cultive si sa activeze un grup paralel de intelectuali. Ei vor intra de acum incolo in coliziuni frontale cu „gruparea Liiceanu”.

A ajuns chiar sa fie invocata celebra teorie a lui Julien Benda din anii 30 (Tradarea Carturarilor), potrivt careia intelectualii isi tradeaza vocatia atunci cand parasesc zona inalta a idealului pentru a se amesteca in politica.

Contraatacul planificat impotriva „grupului Liiceanu” urmareste izolarea lui Basescu. Toti sustinatorii proiectelor sale vor fi injurati, scuipati, crucificati, taiati cu fierestraul. Sa li se faca rusine si, in final, sa se inoarca „in turnul de fildes”. Vechea strategie, nimic nou.

Dar toti cei care acuza despotismul lui Basescu se prefac ca nu observa dictatura Parlamentului. Toti cei care denunta „inchizitia morala” a sustinatorilor presedintelui trec extrem de usor peste compromisul si trocul continuu din politica romaneasca, boli generate de actualul sistem constitutional.

Si atunci, ce sa faca intelectualii? Sa cultive mai departe non-temporalul, sa evadeze din realitate? Si atunci, cine tradeaza cu adevarat: „ai lui Basescu” sau ceilalti?

Avem un grup mic de dizidenti (da, dizidenti, culmea, intr-o democratie), un larg grup de ipocriti si frustrati si alte cateva grupulete de nomenclaturisti ai inteligentei, tinuti intr-o robie linistita dar profitabila. Si este foarte bine asa. Acum putem vedea mai bine diferenta intre adevar si impostura, intre curaj si lasitate.

Putem face mai bine diferenta intre cei care isi asuma proiecte de anvergura istorica si cei care slujesc gospodarii particulare, executand mici sarcini de partid.

Pe intelectuali ii separa, cu adevarat, doua atitudini, doua stari de constiinta radical opuse. Se infrunta spirite disperate cu minti frustrate sau vandute. Este razboiul intelectualilor adevarati cu mimozele spiritului romanesc. Si cu prostii.