Irinel Columbeanu ii construieste vila Catalinei Ponor
In luna iunie a acestui an, Carmen Ponor, mama triplei campioane olimpice de la Atena, a decis sa inceapa lucrarile la vila fiicei sale, care va fi amplasata intr-o zona centrala din Constanta.
Cum proiectul este unul foarte costisitor, aproape toti banii stransi de-a lungul timpului de Catalina, de pe urma concursurilor de gimnastica, urmau sa fie investiti in aceasta constructie.
La doar o luna de la demararea lucrarilor, Catalina a primit un ajutor-surpriza din partea omului de afaceri Irinel Columbeanu, care s-a oferit sa o sprijine pe gimnasta sa-si ridice aceasta casa. ‘Am vorbit atat cu dansul, cat si cu asociatul dumnealui despre constructia casei si au fost de acord sa ne ajute.
Sprijinul venit din partea firmei domnului Columbeanu va consta in materiale de constructii a caror valoare, din cate am inteles, se ridica la aproape 100.000 euro’, ne-a povestit Carmen Ponor, mama gimnastei. Aceasta ne-a mai spus ca a decis sa schimbe proiectul initial aproape in totalitate. Casa Catalinei va fi una in stil american.
Gimnasta va deveni imaginea firmei de constructii
Catalina Ponor va deveni pe termen nelimitat imaginea oficiala a firmei de constructii detinuta de omul de afaceri: Materia Construct Columbeanu. Ea va semna in urmatoarele saptamani un contract de parteneriat cu aceasta companie.
Un articol de Razvan Ionascu