Un rebel care ne-a schimbat vietile

Era 1974. Impreuna cu un coleg organizasem un concert de rock/folk, pe o scena improvizata intr-un camion, in curtea liceului nostru, Spiru Haret, din Bucuresti.

Avangarda muzicii tinere de la vremea respectiva era prezenta: Curtea Veche 43, formatia de-abia formata de Sorin Chifiriuc, trupa Catena cu Lidia Creanga, Mircea Florian, regretatul Nicu Vladimir, Doru Stanculescu, regretatul Vali Sterian … Si a venit si invitatul nostru de onoare, Florian Pittis.

Odata ajuns in fata liceului -desi urma sa prezinte spectacolul – a cerut sa plateasca pentru biletul de intrare. Si a platit spunind, “pentru ceea ce se intimpla aici, merita platit oricit”.

Florian Pittis a fost pentru noi, in acei ani grei, balonul de oxigen, legatura cu ceea ce ne era interzis: carti, discuri, teatru, idei, dar mai mult decit orice, un fel de a fi … Traim vremuri in care nu putini isi aroga acte de dizidenta anti-comunista.

Pentru multi adolescenti si tineri bucuresteni, dupa excesele mini-“revolutiei culturale” ceausiste, de inspiratie nord-coreana, de la inceputul anilor 70, scarile de la Teatrul Bulandra, unde asistam de zeci de ori la piese ca “Elisabeta 1” sau “Azilul de Noapte” sau “Lungul drum al zilei catre noapte”, cabina de la teatru in care ne primea Motu

Pittis, concertele la care-l insoteam – toate astea au fost repere formative esentiale, pregatindu-ne mai mult decit isi puteau permite sa faca dascalii nostri pentru ideea ca -in ciuda realitatii imediate – traim totusi intr-o lume in care exista alternative, intr-o lume care are culori si nuante.

Motu a fost un magician al prea lungului nostru drum al noptii catre zi … Un rebel, care ne-a schimbat vietile.

Dupa revolutie, Motu a vrut si a reusit ceea ce noi toti vrem si foarte putini reusim: sa ramina tinar … Pletele incaruntite vorbeau – la fel ca tot ceea ce el a reprezentat pentru atit de multi oameni – despre forta spiritului in lupta cu orice fel de constringere, fie ea sociala, politica sau impusa de natura … Acum, Florian Pittis a plecat -nedrept de devreme –

dintre noi. Nu stiu cum a vrut Motu sa-i arate ultimul drum sau ce planuieste familia lui pentru serviciul funerar. Stiu doar ca eu visez la o ceremonie cu muzica care-i placea si pentru care a facut atit de mult, cu starea Festivalului de la Woodstock si cu vocea inconfundabila a celui disparut.

Undeva catre final ar trebui gasita inregistrarea monologului bufonului, rostit de Pittis in piesa “A 12 a noapte” si in multe dintre concertele sale. Suna cam asa …

Piesa-i gata

Trag oblonul

Vai, ce ploaie e afara …

Daca v-a placut bufonul

Mai veniti si miine seara?

Iar asistenta sa raspunda, “Da, Motu. Venim”. Odihneste-te in pace, Florian Pittis.

(Valeriu Sela, text difuzat la Radio Europa Libera)