Sari direct la conținut

De ce face Vladescu balet cu pensiile si cu demisia

HotNews.ro

Sebastian Vladescu a mai criticat, de cel putin doua ori, majorarea pensiilor si de cel putin patru ori a anuntat ca va demisiona, in diverse interventii publice din ultimele zile.

Cu subiect si predicat, dupa cum se vede in documentarul de mai jos, fostul ministru al finantelor argumenteaza de ce majorarea pensiilor este un pericol si explica isi pregateste terenul demisiei din postul de secretar din ministerul condus acum de Varujan Vosganian.

Vladescu a revenit astazi asupra unor declaratii redate de o agentiei de stiri in 5 august in care critica din nou decizia de majorare a pensiilor si sugera inca o data varianta unei iminente demisii din minister.

Potrivit unor surse, “razgandirea” lui Vladescu s-ar fi produs la presiunea premierului Calin Popescu Tariceanu si in urma scandalui declasat in interiorul propriului partid, PNL, deranjat ca secretarul de stat din finante isi ataca propriul guvern cu armele lui Traian Basescu (“de unde bani pentru majorare”).

O alta varianta ar fi ca Sebastian Vladescu stie ca nu sunt bani si ca orgoliul de profesionist al finantelor l-a obligat sa bifeze public o pozitie onesta. O alta ipoteza, sugerata chiar de liberali a fost ca Vladescu ar face jocurile Partidului Democrat, Bogdan Olteanu afirmand ca fostul ministru ar fi plecat in concediu cu Adrian Videanu.

Cu atat mai mult cat exista precedentul Irak, cand acelasi Vladescu s-a opus retragerii trupelor plasandu-se astfel de partea lui Trian Basescu.

Dincolo de spectacolul politic, piruetele fostului ministru de finante ridica din nou o problema extrem de serioasa: sunt sau nu bani pentru majorarea pensiilor? Va fi bugetul amenintat de cheltuielile suplimentare cerute de majorare si ce solutii are Guvernul Tariceanu.

“Sumele vor fi luate de la investitii”

Mediafax- 29 iunie 2007– Majorarea punctului de pensie reprezinta un pericol pentru stabilitatea macroeconomica, a declarat agentiei Mediafax secretarul de stat in MEF, Sebastian Vladescu.

“O majorare atat de abrupta se va resimti destul de mult in buget, undeva peste 2 miliarde euro, aproximativ 2% din PIB, si efortul va fi pe termen lung, iar pana la urma sumele vor fi luate de la investitii. Se incearca paliative pentru resursele necesare, chiar prin schimbarea filosofiei fiscale de pana in prezent”, a spus Vladescu.

El nu este de acord cu o presiune atat de mare pe bugetul de pensii, in conditiile unui sistem care este deja in dezechilibru, avand in vedere ca beneficiarii depasesc cu mult numarul contribuitorilor, al celor care muncesc.

Vladescu a aratat si ca o contributie mai mare din partea celor cu venituri ridicate ar contraveni filosofiei fiscale de pana acum, cota unica fiind introdusa tocmai pentru a incuraja munca si a scoate la suprafata salariile mari.

De asemenea, Vladescu sustine ca o crestere de asemenea amploare a pensiilor va genera cereri foarte mari din partea salariatilor, care nu vor mai accepta majorari in linie cu performantele economiei si rata inflatiei.” (Declaratia a fost preluata de Gandul, Jurnalul National, BBC, Deutsche Welle.)

“Pericol de destabilizare”

BBC – interviu 29 iunie – Sebastian Vladescu: Este o masura care din punct de vedere macroeconomic reprezinta un pericol. Prezinta un periocol de destabilizare a echilibrului bugetar, o presiune inflationista solida si un pericol pentru sistemul de pensii pe termen lung in general.

“Mai devreme sau mai tarziu plec”

Ziarul Financiar – 30 iulie 2007 – Sebastian Vladescu – secretar de stat in Ministerul Economiei si Finantelor, fost ministru de finante in cabinetul Tariceanu 1- anunta ca ar putea demisiona in curand, nemultumit fiind de activitatea guvernului din care face parte.

„Mai devreme sau mai tarziu plec, astept sa fie aprobate programele operationale”, a declarat Sebastian Vladescu pentru Ziarul Financiar. Ultimele programe operationale vor fi aprobate in cateva saptamani. Sebastian Vladescu este membru al PNL. Surse din acest partid au afirmat pentru ZF ca daca Vladescu nu va demisiona, va fi demis.

Potrivit surselor citate, mai multi fruntasi ai PNL (intre care Ludovic Orban si Eugen Nicolaescu) ii cer insistent demisia fostului ministru de finante intrucat pozitia sa a fost in ultimul an alta decat a partidului din care face parte.

Mediafax – 6 august 2007 – Secretarul de stat in Ministerul Economiei si Finantelor Sebastian Vladescu a declarat, luni, ca nu isi va inainta demisia din functie, dar va parasi, la un moment dat, ministerul, fara sa precizeze un termen.

“Parerea mea este alta decat a actualului ministru”

Capital – 8 august 2007 – Secretarul de stat in Ministerul Economiei si Finantelor, Sebastian Vladescu, are pe agenda sa doua probleme importante de rezolvat: incheierea privatizarii Automobile Craiova si punerea in functiune a sistemului de absorbtie a fondurilor europene.

Apoi va pleca din Guvern, alegand o cariera in sectorul privat. „Cand s-a discutat despre problema pensiilor am spus ca, din punctul meu de vedere, strict profesional, as fi ales un alt tip de politica. I-am spus primului-ministru ca parerea mea este alta decat cea a actualului

ministru al Finantelor”. Reporter: „Dupa ce veti rezolva problemele de pe agenda dvs, o luna, doua sau trei, va veti intoarce in mediul privat? Vladescu: DA”

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro