Cine isi deschide o afacere in Romania?
In Romania, majoritatea proprietarilor de firme mici si mijlocii sunt barbati. Studiile arata insa ca in activitati premergatoare demararii unei afaceri (dezvoltarea unui plan de business, cautarea surselor de finantare), femeile sunt mai active decat barbatii.
La nivel general, 10% dintre femei se implica in pornirea unui nou business, fata de doar 7% dintre barbati. Conform primului studiu realizat de Centrul de Studii Antreprenoriale si de Afaceri, pentru Romania, cei care pornesc un nou business sunt in principal indivizi cu varste intre 26 si 40 de ani (18,14%).
In plus, o mare influenta in demararea unei afaceri o are si existenta in familie a unui alt membru care detine deja o firma (cca. 40% dintre repondenti). Pentru 23% dintre subiectii studiului, acea persoana a fost tatal, in timp ce doar pentru 8% a fost mama.
Motivatia de a demara o afacere
Romanii isi deschid o afacere proprie in primul rand pentru a-si imbunatati modul de viata, dar si pentru a profita de o oportunitate. Pe o scala de la 1 la 5, cea mai mare pondere o au dorinta de imbunatatire a calitatii vietii (4,4) si planurile personale (4,2).
Din punct de vedere economic, repondentii au indicat clar ca pornesc o afacere pentru a profita de oportunitatea aparuta (4). De aici si concluzia ca antreprenoriatul este vazut mai degraba ca o optiune de a nu rata o ocazie decat ca o necesitate (conceptul de „a deveni angajat” a primit doar 1,4 puncte). Nici prestigiul social nu este de neglijat, fiind cotat cu 3, 45 din 5 puncte.
de Georgeta Filip