Sari direct la conținut

Riscurile lui Tariceanu

Evenimentul Zilei

O posibila solutie de relansare a partidului, in opozitie, este insa inlocuirea lui Calin Popescu-Tariceanu de la conducerea PNL.

Ajustarea programului de guvernare

Anuntul PSD ca va depune o motiune de cenzura pare a-i fi luat prin surprindere pe liderii PNL. „Geoana se vrea vicepremier si vrea mai multe posturi pentru PSD in guvern, dar noi nu suntem de acord”, ne-a declarat un lider PNL. Liberalii nutreau ieri speranta ca PSD va face pasul inapoi, in sensul ca motiunea sa fie depusa, dar sa nu treaca la votul secret.

Calculul are in vedere disponibilitatea PNL de a accepta o serie dintre pretentiile social-democratilor, mai putin cooptarea in guvern.

„Ce ar avea de castigat PSD daca ar proceda in acest fel? Suntem de acord sa prindem elemente de stanga in programul de guvernare, mai ales ca astfel de elemente exista deja, pentru ca atunci cand ne-am aliat cu PD era partid de stanga”, ne-a declarat secretarul general al PNL Dan Motreanu.

Concret, a precizat el, „fiecare ministru se va prezenta la comisia de resort si va accepta ajustari ale programului sau si de la PSD”.

Deocamdata, liberalii incearca sa contraatace, afisand o atitudine responsabila fata de amenintarile PSD. „In ziua in care se va discuta motiunea de cenzura vom pune pe site-ul guvernului bugetul pe 2008 pentru a arata ca avem solutii, dar raspunderea pentru trecerea bugetului prin parlament va reveni noului executiv.

Nu vom fi in sala la votarea noului guvern, nu vom vota bugetul”, este strategia gandita de unul dintre apropiatii lui Tariceanu.

Negocierile cu PSD, punctul slab

Liberalii se gandesc insa serios si la opozitie, mai ales ca oferta pe care o au nu modifica actuala situatie din relatia cu PSD, care e tot mai nemultumit. Daca motiunea de cenzura va trece, iar Tariceanu va fi debarcat din functia de la Palatul Victoria, situatia s-ar putea repeta si la nivelul partidului.

Premierul este vulnerabil pentru ca negocierile cu PSD s-au purtat in special prin finul sau Bogdan Olteanu, dar si pentru ca a introdus in executiv ministrii care au tras partidul in jos la capitolul imagine.

Schimbarea lui Tariceanu nu este insa programata a fi una brusca. Mai ales ca, doar cu cateva zile inainte ca PSD sa-si depuna motiunea de cenzura, liberalii si-au programat la Neptun o sedinta a Delegatiei Permanente in care vor transmite un mesaj de unitate si sustinere a actualului premier.

Un articol de Romulus Georgescu

Integral in Evz

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro