Un terorist cam ratat

Am asteptat cu nerabdare traducerea acestui roman care a facut ceva vilva in America anul trecut, la aparitie. Editura Humanitas s-a miscat bine si avem deja „Teroristul” lui Updike si in romana.

Era oarecum de asteptat sa faca vilva: un nume important in literatura americana contemporana se apuca sa scrie despre un subiect atit de sensibil precum terorismul. Povestea cartii este simpla: un copil nascut din mama americana si tata egiptean, crescut intr-un orasel din New Jersey de mama parasita de tata, descopera la 11 ani islamul si devine un fanatic ca la carte.

Alte personaje mai sint: mama – hippioata intirziata care isi traieste viata multumita ca fiul habotnic nu o deranjeaza prea tare; un consilier scolar – evreu nereligios, intelectual de provincie plictisit de viata, meserie si nevasta, care incearca sa-l ajute pe baiat si sfirseste ca amant al mamei;

nevasta grasa si amatoare de telenovele a consilierului; o negresa adolescenta care reprezinta chemarea carnii respinsa de adolescentul habotnic si care e pedepsita crunt de Updike, parca asa, de-al naibii, ca sa ne arate cum se spulbera visurile in America.

Miza importanta a cartii este mintea adolescentului Ahmad – cum ajunge un om terorist, ce gindeste el, care sint relatiile cu ceilalti si cu lumea, cum se citeste Coranul in cheie absolutista, cum se impaca sau nu sexul cu Paradisul etc.

Spuneam ca romanul a produs ceva vilva. Multi s-au suparat pe Updike pentru ca a parut a-si asuma criticile extremismului islamic la adresa Americii. Intr-adevar, nu este un singur personaj in carte care sa vorbeasca America de bine. Consilierul scolar este atit de plictisit si de epuizat de viata incit te intrebi de ce nu se apuca si el de pus bombe prin tuneluri.

Singurele exceptii, singurii care par sa gaseasca ceva de bine la tara respectiva, sint reprezentate de ipocritul secretar al Securtatii Interne si de secretara sa, fata batrina care viseaza ca seful se va decide in cele din urma sa o abuzeze sexual la birou.

Acestea fiind spuse, nu cred totusi ca sint corecte criticile la adresa lui Updike. Scriitorul trebuie sa descrie niste personaje, nu sa dea dreptate unora sau altora. Daca el vrea sa ne descrie convingator cum gindeste un terorist, trebuie sa intre in pielea personajului.

Ar fi aberant sa vezi note de subsol care sa zica: asa gindeste personajul, dar eu, scriitorul, sint patriot si nu ii dau dreptate. In general, acuzatia de nepatriotism a inceput sa fie plictisitoare din partea dreptei americane.

Updike face bine ca diseca rece, aproape stenografic, mintea teoristului. Si o face bine. Scrupulele morale sint lasate pe seama cititorului. Daca un cititor risca sa ia de buna explicatia ca teroristii islamici sint la fel ca George Washintgon care lupta cu opresorii, este doar idiot si nu e vina lui Updike.

Daca cineva nu face diferenta intre o armata revolutionara care se lupta cu soldati profesionisti in calitatea lor de soldati si o grupare care tinteste si omoara civili in calitatea lor de civili, atunci acel cineva este atit de lipsit de criterii morale incit nu cred ca merita efortul de a se sta de vorba cu el.

Ce spun eu nu este un refuz al dialogului, dar am invatat dupa nenumarate polemici private sau publice ca unii indivizi sint atit de idioti moral incit dialogul cu ei este pierdere de vreme. Oricum ar fi, nu este vina lui Updike ca e citit si de idioti.

Si totusi, romanul e prost

Dar este vina lui Updike ca a scris un roman prost, cu personaje putin credibile, schematice si cu actiune de telenovela. Poate ca autorul crede ca un copil de 11 ani se apuca sa studieze cu de la sine initiativa Coranul si ajunge terorist, dar eu nu cumpar gogoasa asta.

Am facut tot aici o recenzie la cartea lui Ian Buruma „Murder in Amsterdam” despre asasinarea lui Theo van Gogh.

Ei bine, asa cum este descris de Buruma, asasinul Mohammed Bouyeri e mai bine conturat, legatura intre frustrare, mediu social si transformarea tinarului e mai clara. Cind un personaj real este mai interesant si mai bine conturat decit unul de fictiune, parca beletristica nu mai are farmec.

Din pacate, traim o epoca in care vietile teroristilor reali depasesc imaginatia unor scriitori de valoare cum este Updike. Ahmad al lui este schematic, robotizat, slabut conturat, nu intelegi de unde ii vine focul interior si ce il intretine, deja cunosti replicile sale cliseizate dupa ce treci de jumatatea cartii.

In plus, actiunea este de doi lei. Nu intru in detalii ca sa nu stric placerea celor care vor citi cartea. Exista un moment cind, ca cititor, intri in intriga, esti curios, desi legaturile neasteptate de familie dintre Washington si micul orasel te descumpanesc. Dar tensiunea trece repede tocmai cind trebuia sa fie punctual culminant al cartii, iar finalul este de-a dreptul flasc.

Am impresia ca am citit o carte care a plecat de o idee excelenta, dar nu a stiut ce sa faca cu ea. Atit personajul cit si romanul reprezinta doua ratari.