Pascariu si Sima joaca 60 mil.de euro pe imobiliare
Cristian Sima, fost membru in Consiliul de Administratie al Bursei de Valori Bucuresti, Dan Pascariu, presedintele Consiliului de Administratie al bancii UniCredit Tiriac, si Calin Zamfirescu, avocat asociat in cadrul casei de avocatura Zamfirescu Racoti Predoiu, vor dezvolta impreuna o afacere imobiliara in valoare de 60 mil. euro.
Investitia se va derula prin intermediul firmei Romfelt Real Estate, unde mai sunt asociate inca trei persoane fizice si doua fonduri de investitii. Proiectul va fi dezvoltat pe locul fostei fabrici de pasla si postavuri Romfelt din Bucuresti, la care Sima era actionar majoritar.
“Am cumparat fosta fabrica de postavuri cupon cu cupon de pe Rasdaq. Anul trecut, cand am ajuns sa detin 97% din actiuni, am delistat firma. Fabrica a fost mutata in afara Bucurestiului si le-am facut-o cadou muncitorilor”, a declarat pentru Business Standard Cristian Sima, acum presedinte al casei de brokeraj WBS Romania.
Proiectul rezidential va cuprinde 70.000 de metri patrati de apartamente, care vor fi gata in 24 de luni. “Vor fi patru blocuri cu 16 etaje si inca unul cu 24. Am obtinut deja creditul si am inceput constructia. Eu m-am ocupat de tot, ceilalti au cumparat actiuni de la mine”, explica Sima. Acesta detine 18% din capitalul social al companiei.
“Valoarea proiectului este de 60 milioane de euro, din care 40 de milioane provin dintr-un credit, restul fiind surse proprii ale actionarilor”, spune si Dan Pascariu. Potrivit acestuia, vor fi construite 660 de apartamente, iar complexul rezidential va fi finalizat in 2009.
Constructor este firma Bog’art, unul dintre cei mai importanti jucatori din domeniu, de al carui nume se leaga proiecte precum Charles de Gaulle Plaza si sediul central al Porsche Romania. Dan Pascariu este asociat cu o participatie de 7,38% din capitalul social.
Imobiliarele afaceristilor de top
Valoarea totala a capitalului social este de 1,6 milioane de lei (500.000 de euro). Creditul de 40 milioane de euro a fost contractat la Alpha Bank pe o perioada de doi ani. Printre ceilalti actionari se regaseste si Stan Tirnoveanu, partener in cadrul casei de avocatura Zamfirescu Racoti Predoiu. “Eu am cumparat, la fel
ca si ceilalti, actiuni in aceasta firma de la Cristian Sima, el s-a ocupat de proiect”, a declarat Calin Zamfirescu. Acesta spune ca a investit aproximativ 270.000 de euro in acest proiect care ar putea aduce actionarilor un randament de minimum 100%.
“Evident ca acest randament depinde de evolutia pietei imobiliare, de pretul materialelor si de modul in care vor fi respectate termenele de executie ale proiectului”, a adaugat Zamfirescu.
Acesta este si presedintele Uniunii Nationale a Barourilor si detine 4,94% din actiunile Romfelt Real Estate.
Cel mai mare actionar al Romfelt Real Estate este firma inregistrata in Olanda, Aktiva SEI, cu o participatie de 34% din capitalul social al firmei. Un alt actionar important este offshore-ul VIM Holding Ltd, inregistrat in insulele Virgine, care detine 15,27% din actiunile companiei. Despre cele doua firme Cristian Sima spune ca sunt fonduri de investitii.
Restul actiunilor sunt detinute de scriitorul Adrian Lustig, 10,83% din actiuni, si de Stancescu Iuliana, care are 2,97% din capitalul social.