Sari direct la conținut

Sfarsitul lui august, termen limita pentru cereri de finan?are de milioane de euro

Curentul

La finele acestei luni expira termenul de depunere a unor cereri de finantare atat din fondurile structurale, cat si prin programele Phare. Intreprinderile mici si mijlocii pot beneficia de sprijin pentru a contracta servicii de consultanta in afaceri.

Cadrul european de calificare

Un numar de aproximativ 10-15 propuneri vor putea primi finantare pentru organizarea de actiuni pentru sprijinirea consortiilor, in vederea dezvoltarii si testarii principiilor si mecanismelor viitorului Cadru European de Calificare (CEC), precum si pentru a facilita schimbul de experienta la nivel sectorial si national pentru utilizarea ca punct de referinta a CEC.

Pentru realizarea acestui obiectiv, proiectele trebuie sa vizeze intarirea legaturilor dintre Spatiul European pentru Invatamant Superior si CEC. Implementarea proiectelor va fi monitorizata de catre Agentia Executiva pentru Educatie, Audiovizual si Cultura (EACEA).

Apelul de propuneri este deschis organizatiilor din statele participante la programele pentru dezvoltarea invatamantului pe termen lung, iar cererile de finantare pot fi facute doar de consortii formate din organizatii care sa provina din cel putin cinci tari europene.

Partenerii pot fi organizatii nationale, regionale si sectoriale europene, ca de exemplu ministere, autoritatile insarcinate cu calificarea, asociatii sectoriale, parteneri sociali si alte parti interesate care au un rol in sistemul de calificari.

Candidaturile trebuie sa fie prezentate folosindu-se formularul disponibil pe pagina de internet a EACEA, iar cererile de subventie trebuie trimise la EACEA pana cel tarziu la 31 august 2007, data postei.

Bugetul alocat cofinantarii prin EACEA a proiectelor se ridica la doua miliarde de euro, iar finantarea acordata din fondurile comunitare nu va depasi 75% din totalul cheltuielilor eligibile. Suma minima alocata va fi de 50.000 de euro, iar cea maxima de 200.000 de euro.

Solicitantii vor trebui sa demareze activitatile pentru care au primit finantare cel tarziu la jumatatea lunii februarie 2008, iar termenul limita privind durata desfasurarii proiectelor este de doi ani.

Incluziune sociala

Tot in sectorul invatamantului se situeaza si apelurile pentru propuneri lansat de Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse, care expira tot la 31 august a.c. Proiectele vor primi finantare prin intermediul programelor Phare 2005 si Phare 2006 de Coeziune Economica si Sociala „Masuri de incluziune sociala”.

Bugetul alocat se ridica la 14,90 milioane euro, din care 11,17 milioane euro provin din visteria Uniunii Europene.

La elaborarea proiectelor, solicitantii trebuie sa tina cont ca actinile demarate trebuie sa faciliteze accesul grupurilor tinta pe piata muncii prin aplicarea de masuri active de ocupare profesionala, precum formarea profesionala initiala, calificare, recalificare, evaluarea competentelor dobandite in sistem.

De multe ori, posturile scoase pe piata de angajatori nu sunt ocupate, de aceea este necesara dezvoltarea unor servicii eficiente de intermediere sau de stabilire a unor legaturi directe intre angajatori si persoanele aflate in cautarea unui loc de munca.

Nevoile actuale ale pietei fortei de munca dau consilierului de resurse umane o importanta deosebita atunci cand vine vorba de alegerea sau schimbarea ocupatiei, precum si in ceea ce priveste orientarea profesionala.

Discriminarea afecteaza piata muncii

Femeile si persoanele apartinand diferitelor etnii de pe teritoriul UE si, implicit, al Romaniei, sau cele cu dizabilitati fizice nu s-au bucurat de toate libertatile sau facilitatile conferite de legislatia in vigoare.

Din acest motiv, programul de coeziune sociala va cuprinde si proiecte de combatere a discriminarilor si inegalitatilor de pe piata muncii prin furnizarea de informatii relevante privind piata muncii, activitati de informare in randul grupurilor tinta privind oferta de formare profesionala si masuri individuale de sprijin.

Se vor acorda fonduri si pentru proiecte si programe care promoveaza munca in folosul comunitatii, asigurarea accesului la servicii de consiliere si orientare profesionala, precum si constientizarea si informarea angajatorilor cu privire la combaterea discriminarii.

Integral in Curentul

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro