AAA Auto se va lista la bursa
Debutul tranzactiilor neoficiale cu actiunile companiei la Bursa de Valori de la Praga este programat pentru 24 septembrie. La Bursa de Valori de la Budapesta nu se vor realiza tranzactii neoficiale. Prima sedinta oficiala de tranzactii cu titluri AAA Auto va avea loc pe 26 septembrie, pe ambele platforme bursiere.
Emisiunea de actiuni cuprinde circa 19,5 milioane de titluri AAA Auto, incluzind pina la 17,75 milioane de actiuni noi si 1,77 milioane de titluri noi suplimentare, pentru care AAA Auto a acordat firmei Patria Finance o optiune de suprasubscriere.
Autoritatea Olandeza pentru Piete Financiare a aprobat, pe 28 august, raportul asupra ofertei publice initiale pregatit de AAA Auto. Pretul maxim de oferta a fost stabilit la 2,25 euro.
„Prin realizarea ofertei initiale, compania va obtine capitalul necesar pentru dezvoltarea noilor oportunitati comerciale pe pietele noastre din Republica Ceha, Slovacia, Ungaria, Romania si Polonia, precum si pentru finantarea programului de expansiune in Europa de Sud si de Est“,
a declarat fondatorul si presedintele consiliului director al AAA Auto, Anthony James Denny.
Principalul intermediar al emisiunii este Patria Finance, care colaboreaza cu KBC Securities si KBC Securities Hungarian.