1.600 de autoturisme Logan din Brazilia, chemate in service
Renault va retrage in service 1.623 de autoturisme Logan comercializate in Brazilia pentru verificarea pedalei de frina cu scopul de a vedea daca luminile de frina functioneaza corect. Renault do Brasil, filiala locala a constructorului francez, mentioneaza ca vinzarile pe piata braziliana au ajuns la 2.114 de unitati in luna august, fata de obiectivul lunar stabilit la 1.500 de unitati.
Modelul Logan a fost lansat in Brazilia in luna iunie. Renault a anuntat ca intentioneaza sa mareasca productia de autoturisme Logan la unitatea din Brazilia, la 60.000 de unitati in anul 2008, fata de un nivel de 40.000 de unitati, prevazut pentru acest an.
In primul semestru al acestui an, vinzarile Logan pe toate pietele au totalizat 158.913 de unitati, in crestere cu 28,4% fata de valoarea raportata la sfirsitul lunii iunie 2006. Renault a inceput in acest an productia automobilului Logan in Iran, India si in Brazilia. Logan este fabricat in sapte state si vindut pe 55 de piete, sub marcile Renault si Dacia.