Arsi de vii in alba-neagra Europa
Cata disperare poate ascunde inima unui om, care isi da foc intr-un loc public din Spania, pentru ca l-au invins lipsurile si neomenia semenilor sai? Groaza zilei de maine, saracia fara liman, o viata fara perspective, nu lasa loc de prea multa ratiune.
Cazul lui Nicolae Mirita, incendiarul de la Castellon, e un semnal de alarma: hai-hui prin lume, de 17 ani incoace ne lasam arsi de vii, in palalaie de bancnote si roze promisiuni.
Grenade umane
E plina Europa de grenade umane, in acest septembrie mlastinos. Ce se intampla acum in Spania si Italia mileniului al treilea, a fost la fel, in anii 90, in Germania.
Odata cu spargerea Zidului berlinez si a Cortinei de Fier, valuri de emigranti din sud-estul Europei au inecat Germania reunificata, i-au dat peste cap ordinea si disciplina, ridicate la rang de virtute nationala. Statul de drept german s-a gasit, pentru o vreme, in impasul propriilor reguli si legi, asaltat de haosul navalei unor venetici in cautare de bani si libertate.
Strigand, uneori desantat, „Acum e democratie”, sute de mii de rromi si romani au asaltat centrele de preluare a azilantilor politici din Germania. Era, pe atunci, singura modalitate de a cere rezidenta aici, pentru cine n-avea sange german si nici sange, pentru o casatorie de convenienta.
Blugi in lanturi
Interzisi oficial sa lucreze, vreme de un an, veneticii s-au orientat, dupa cum le-au fost nevoile si apucaturile. Nemtii si-au legat blugii din magazine cu lanturi, au inceput sa ia la control fustele tigancilor pline de bijuterii si pantofi scumpi, au desfacut, la casele de marcaj din supermarketuri, capacele de la Persil, ca sa scoata casetofoane ascunse in detergenti.
N-am mancat lebede in Germania, grijuliile autoritati germane ne-au dat ratia, amestecati cu toti penalii veniti pentru capatuire prin inselaciune si furtisag. Camioane de furaciuni au intrat in Romania, fara sa pese cuiva, la vama, de provenienta lor.
Dupa cinci ani de presiuni de tot felul, pentru ca nedoritii sa se-ntoarca de unde au venit, in vara lui 95, nemtii au maturat cam tot ce a ramas fara acte de sedere definitiva in Germania. In 2001, s-a facut curatenie, la intelegere cu statul roman, si in problema celor catorva sute de apatrizi de origine romana, cu statut provizoriu pe teritoriul federal.
Omerta
O serie de familii romanesti cu copii si profesii bune, dar lipsiti de sansa ramanerii definitive in Germania, au luat calea emigratiei legale peste oceane. Acum, lucrurile s-au schimbat, din 2002 se circula mai liber in Europa, iar din 2007 ajungi in Spania, Italia, Germania sau Irlanda, ca si cum ai trece in alt judet.
S-a mai schimbat ceva? Da, lumea a prins glas. Pana in 2000, domnea „omerta diasporeana”. Fiecare isi urmarea scopul ramanerii peste granite in tacere, auto-felicitandu-se cand el si familia au izbandit. O concurenta nefireasca si feroce i-a facut pe romanii veniti in Germania sa se izoleze si sa se alieneze, intr-un mediu oricum lipsit de caldura.
De profesie perdant
Nici guvernantii de la Bucuresti nu isi deschisesera bratele pentru reconcilierea cu fiii ratacitori prin lume. Azi, politicienilor li s-a aprins becul referitor la capitalul economic, de imagine si electoral cumulat in diaspora. Foarte la moda intr-o anumita media din Romania, sunt promotionalele „romanilor de succes” de peste granite.
Bune si ele, motivatia umana se construieste pe modele pozitive. Insa, e bine ca mai razbate cate un zvon si despre „loseri”.
Ma intreb, cat de adecvata este catalogarea unui emigrant in „castigator” sau „perdant”? Desigur ca bunastarea materiala si succesul sunt criterii de baza. Dar ce te faci cand, in goana dupa arginti, gresesti in evaluari si paradisul visat, sau promis, se dovedeste a fi un iad al birocratiei, complicitatilor si nepasarii?
Ca simplu cetatean al unei tari europene, pierdut si neajutorat peste granitele patriei, cui te adresezi? Cine te apara de escroci si neputinta ta de a fi evaluat corect cota de risc?
Aer spaniol cu pipeta
Nimeni, dupa cum se vede din cazul lui Nicolae Mirita, care acum respira aer spaniol conectat la aparate, caci 70% din suprafata corpului ii este arsa, dupa protestul sau sinucigas, in fata sediului guvernului spaniol de la Castellon. Motivul acestui protest?
„A trait prost vanzand racoritoare, i-au spus ca aceasta munca este ilegala, nu a putut plati chiria apartamentului in care locuia cu o alta familie si a ajuns in strada. A hotarat atunci sa se intoarca acasa. Mai bine sa traiasca sarac in tara lui, decat marginalizat in strainatate. A luat legatura cu mafiotii pentru biletul de avion. L-au inselat din nou. A ramas fara un euro.
Nu vroia sa fure. A cerut ajutor Crucii Rosii, autoritatilor locale. Avea nevoie de 400 euro ca sa-si plateasca intoarcerea in Romania. Nu i-a obtinut“. (George Florea, Hotnews.ro, 07.09.07).
Dar unde au fost asociatiile de romani din zona, unde biserica si reprezentantele oficiale romanesti? N-au fost solicitate, n-au vrut sa-l creada -pentru ca au existat si cazuri precedente, care ulterior s-au dovedit a fi inselatorii – sau n-au reactionat?
La treaba cu alba-neagra
Statului roman ii convin miliardele de lei, din munci legale si la negru in strainatate. Banii capsunarilor n-au miros.
Sa intre in tara si sa acopere gaurile bugetelor familiale si cele de la export! Iar firmele de transporturi de forta de munca peste granite isi pot rotunji linistite profiturile, sub blanda obladuire a guvernantilor romani si europeni, care sacralizeaza libertatea de miscare, dar fenomenul social, in toata amploarea lui, le-a scapat de sub control.
Nu te poti opune unui exod economic? Nu, legal nu poti, in cadrul european. Insa statul si justitia au parghii de control al traficului ilegal de oameni si valori. Ele pot „lumina” si preveni asupra riscurilor unei emigratii de munca facute pe principiul „alba-neagra”, pot interveni mai eficient in dezamorsarea retelelor de traficanti de neo-sclavi.
Doua lozuri
As vrea sa nu fiu inteleasa gresit, cum mi s-a mai intamplat. Acesta nu e un articol propagandistic. Nu pledez pentru ramanerea in tara a nimanui care viseaza alte zari, alti bani, alte fitze si minuni, o cariera internationala, sau pur si simplu un trai mai decent decat in patria-muma. Am facut si eu pasul, pot sa spun ca anii integrarii intr-o tara straina sunt lungi si grei. Ai satisfactii, ai si regrete.
Riscul e mare, unii reusesc, altii nu, iar dupa laudele vecinului nu te poti lua, mai ales daca te raportezi la o munca cinstita, nu la smecherii interlope. E greu sa crezi, ca ai mai putina sansa, decat atatia cu ghiuluri pe degete si mercedesuri la scara vilei cu turnulete strambe. Insa, e foarte adevarat ca in strainatate te poti si arde, uneori rau de tot.