Sari direct la conținut

Romania, posibila locatie pentru o fabrica de snowmobile

HotNews.ro

Polaris Industries, producator american de snowmobile si motociclete, va investi 50 milioane euro (69,41 milioane dolari) pentru construirea unei fabrici de snowmobile in Romania sau Bulgaria, au anuntat vineri oficialii companiei, citati de Reuters.

Investitorul va angaja pana la 800 de persoane, iar 80% din productia fabricii, respectiv circa 60.000 de unitati in primul an, va lua calea exportului catre tari membre ale Uniunii Europene.

“Vom investi 50 milioane de euro in Romania sau Bulgaria, dar locatia fabricii va fi decisa in luna noiembrie a acestui an”, a declarat Bogdan Gheorghiu, director regional pentru Romania, Bulgaria si Moldova, citat de Reuters.

Gheorgiu a mai precizat ca Polaris va demara investitia in a doua jumatate a anului viitor, fiind asteptate vanzari anuale de 250 milioane euro.

Polaris Industries este unul dintre liderii industriei de snowmobile si unul dintre cei mai mari producatori de ATV-uri din lume. Compania proiecteaza, asambleaza, produce si vinde snowmobile, ATV-uri, motocicletele Victory si automobilul de teren Ranger, iar anul trecut a obtinut vanzari anuale de 1,7 miliarde dolari.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro