Noua generatie Mazda6
Una dintre noutatile aduse odata cu proaspat lansata generatie a modelului Mazda6 o constituie motorul de 2,5 litri pe benzina, de 170 CP. Evolutia modelului se traduce atat prin elemente de design, cat si prin performantele tehnice pe care noua Mazda6 le are pe cartea de vizita. Constructorii au realizat noul model in jurul a trei valori cheie.
Este vorba despre un design emotional si sportiv, o experienta exclusiva si un pachet de dotari si optiuni versatil si aspectuos. Stilul si performantele dinamice incanta si confera senzatia de kizuna – cuvant japonez care semnifica o legatura emotionala puternica. Dimensiunile mai mari ii confera mai mult spatiu la interior pentru un plus de confort cotidian.
Materialele folosite si calitatea asamblarii creeaza o ambianta placuta pentru sofer si pasageri. Senzatia din interior reprezinta un echilibru intre stilul sportiv si spatiul confortabil. Caracterul practic este sustinut de sistemul unic Mazda Karakuri, care permite plierea banchetei din spate prin actionarea unui singur dispozitiv.
In materie de siguranta, noul model completeaza sistemele clasice oferite de Mazda – ce includ discuri de frana de dimensiuni mari, ABS, controlul dinamic al stabilitatii (DSC), controlul electronic al tractiunii (TCS) si asistenta la franare – cu noi dotari ce includ sistemul de faruri adaptabile (AFS), senzori de parcare, camp vizual extins, tetiere cu actionare activa, pedale de frana si de ambreaj deformabile si masuri extinse de protectie pentru pietoni.