Magistrati cu venituri de magnati
Atunci cand un magistrat solicita sa fie pensionat, anticipat sau la limita de varsta, decizia de pensionare este comunicata Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) care emite o adresa catre presedintele Romaniei.
Acesta, la randul lui, emite un decret prin care judecatorii sau procurorii aflati in situatiile respective sunt pensionati. Legea nr.
303/2004, privind statutul magistratilor, le interzice insa magistratilor sa cumuleze pensia cu salariul. Acelasi act normativ mai prevede ca functia de magistrat inceteaza prin pensionare.
In momentul de fata, magistratii se pot pensiona anticipat daca au 25 de ani vechime in profesie. Legea nr. 303/2004 privind statutul magistratului ii impiedica pe judecatori si procurori sa cumuleze pensiile cu salariul.
Aceeasi lege mai prevede ca se coroboreaza si cu alte dispozitii legale in materie, printre care si Codul Muncii, potrivit caruia se pierde calitatea de angajat in momentul emiterii deciziei de pensionare.
CSM nu stie situatia exacta
La sfasitul lunii iunie 2007, Consiliul Superior al Magistraturii a emis Hotararea nr. 477/2007 care stabileste sa fie eliberati din functie toti magistratii care au obtinut decizii de pensionare, au procedat la punerea in plata a acestora, dar si-au continuat activitatea.
Potrivit unor reprezentanti ai CSM, cele mai multe cazuri de judecatori care incalca legea primind si pensii, si salarii sunt la Inalta Curte de Justitie si Casatie Bucuresti si la instantele din Moldova.
Cecilia Morariu, purtatorul de cuvant al CSM, ne-a declarat ca institutia a cerut tuturor instantelor din tara situatii cu magistratii care primesc si pensie, si salariu pentru a putea fi eliberati din functie. Cecilia Morariu a recunoscut ca, in momentul de fata, nu se stie cati judecatori si procurori sunt in aceasta situatie.
In prima faza, conducerea Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ) a refuzat sa faca public numele judecatorilor aflati in situatia de cumul, de teama unui proces pentru incalcarea dreptului la informatii publice. Ulterior, a revenit si ne-a comunicat listele cu magistratii care cumuleaza salariul si pensia.
Unii dintre acestia au fost pensionati pe baza vechii legi a magistraturii.
Cu pile la Curtea Constitutionala
Magistratul asistent Clamansa Enache, care lucreaza la Biroul de Relatii Publice a ICCJ, primeste lunar 7.600 de lei (4.400 de lei salariu si 3.200 de lei pensie). Judecatoarea ne-a declarat ca, in momentul de fata, decizia CSM a fost atacata in instanta, fapt ce aduce dupa sine suspendarea aplicarii hotararii de pensionare.
Un alt nume de pe lista este cel al Magdalenei Dumitru, judecator la Sectia de Contencios Administrativ de la ICCJ. In anul 2000 a fost presedinte al Biroului Electoral Central, institutie care a supravegheat alegerile generale in urma carora la putere a venit PSD.
Numele Magdalenei Dumitru mai este legat de decizia de casare, in anul 2004, a condamnarii ge-neralilor Mihai Chitac si Victor Athanasie Stanculescu in dosarul revolutiei de la Timisoara. Sectiile Reunite ale ICCJ au trimis atunci dosarul la rejudecare.
Printre judecatorii-fabrica de bani se afla si Gabriela Gaspar, sotia judecatorului Axinte Gaspar de la Curtea Constitutionala. Gabriela Gaspar a fost secretar de stat intre anii 2001-2002, in cadrul Ministerului Justitiei.
In cazul magistratilor pensionati in baza vechi legi a magistraturii, dar care isi continua activitatea, CSM a decis ca acestia pot sa judece in continuare, desi actuala Lege a magistraturii interzice acest lucru. Explicatia oferita de CSM a fost ca nicio lege nu se aplica retroactiv.
Trei dosare penale
In momentul de fata, la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Ploiesti exista un dosar penal, aflat in faza actelor premergatoare, deschis pe numele a trei fosti procurori-sefi care au incasat, simultan, salarii si pensii.
Este vorba despre fostul prim-procuror al Parchetului de pe langa Tribunalul Dambovita, Adrian Mihai, procurorul-sef Jean Ropotan si prim-procurorul Gheorghe Ciobanu de la Parchetul de pe langa Judecatoria Gaesti. Toti trei sunt cercetati pentru inselaciune si fals in declaratii.
Procurorul Viorica Costea, de la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Ploiesti, ne-a declarat ca procurorul Adrian Mihai este acuzat ca, in perioada 26 iulie 2006-27 februarie 2007, a incasat pensie si a primit si salariu. Fostul procuror-sef al judetului Dambovita sustine insa ca nu a incasat pensia pana in momentul in care a fost emis decretul de pensionare.
„Decizia de pensionare este din octombrie 2006 si am ramas in functie pana cand presedintele Basescu a semnat decretul de pensionare. Banii pe care i-am luat in plus i-am returnat”, ne-a declarat fostul prim-procuror Adrian Mihai.