Sari direct la conținut

Printi si cersetori in afacerea retrocedarilor

Adevarul

Inca de ieri-noapte, zeci de oameni s-au inghesuit in fata sediului Autoritatii Nationale pentru Recuperarea Proprietatilor (ANRP) din Capitala. Norocosii proprietari se vor vedea cu banii in cont dupa aproximativ doua saptamani de la depunerea dosarului.

Cele peste 200 de persoane care s-au asezat ieri la coada pentru a se inscrie pe liste pentru a primi despagubiri in bani au venit cu gandul ca drumurile pe care le fac de sapte-opt ani se vor incheia. Insa fiecaruia dupa cum ii este norocul.

Maximul res-???tituirii in bani este de 500.000 de lei, in conditiile in care, pentru o prima transa, ANRP are in cont 30.000.000 de lei. Un calcul simplu arata ca suma acopera numai 15% din cele peste 2.500 de persoane care au primit titlurile de despagubire.

Potrivit Forumului Civic Romanesc, aproximativ 200.000 de oameni au notificari depuse pentru eventuale despagubiri.

„Revendic unde a construit Elena Udrea garaje”

Printre oamenii care au venit sa depuna cererile pentru incasarea banilor s-au aflat si cativa care asteptau pentru o audienta. „Vreau sa vad ce sanse mai am.

Revendic 600 de metri patrati, unde a construit Elena Udrea garaje, pe Sfantu Ioan 13″, s-a plans Maria Stoian, o femeie trecuta de 60 de ani. Povestea ei este incredibila. In 1982, casa in care locuia alaturi de rudele ei a fost demolata.

Despagubirea a fost atat de mica incat a si uitat ce suma a primit. „Era o casa cu trei apartamente mari. Casa buna, construita in 1905”, a mai spus femeia, precizand ca bate drumurile din anul 2001.

Maria Stoian a fost mutata atunci pe Strada Tudor Vianu, din sectorul 1. „Casa in care stam acum a fost si ea revendicata de fostul proprietar. Noi vom fi trimisi in strada”, a explicat ea.

Terenul pe care spune femeia ca a construit Elena Udrea ar valora acum 2.000 de euro metrul patrat.

A fost plimbat 12 ani

Laurentiu Toderel, un mostenitor din judetul Bacau, revendica si el 1.400 de metri patrati. Problema lui este ca pamantul se afla in incinta Combinatului Chimic de la Borzesti.

„Am inceput demersurile din 1995. Am facut dosare peste dosare. Poate in final ajung la capat si recuperez ceva”, a spus Toderel. Bar?batul este insa departe de a-si rezolva problema, spun autoritatile.

„Acum luam numai dosarele care au fost deja evaluate, in numar de 2.540. Nu este un termen-limita pentru solutionarea problemelor. Dupa sase luni insa, cei care nu au reusit sa depuna cerere pentru despagubire in bani vor primi actiuni”, spune vicepresedintele ANRP, Mihnea Iuoras.

Acesta mai spune ca banii care au fost alocati pentru prima transa a despagubirilor nu acopera nici un sfert din persoanele care au dosarele deja solutionate.

„Le-am dat paturi si vreo 20 de scaune”

Prima zi de inscrieri la ANRP a pus pe jar locuitorii din cartierul Floreasca, acolo unde se afla sediul institutiei in cauza. Valul de oameni veniti din toata tara i-a impresionat pe bucuresteni, fiecare dandu-le o mana de ajutor cum au putut.

„Am ajutat in special femeile. Erau venite cu trenul, obosite de pe drum. Le-am facut cate o gustare.

Le-am dat paturi si am scos in strada vreo 20 de scaune”, a spus Alexandrina Dinca, care locuieste vizavi de ANRP.

Femeia sustine ca i-a ajutat pe cei care erau din provincie. Pe unii i-a primit si in casa. „Au fost femei care s-au intins putin pe pat pentru ca erau obosite. Le-am dat cate un pahar cu apa si celor din strada”, a adaugat Alexandrina.

Programul pentru inscrierea pe lista celor care solicita despa?gubiri in bani continua pana in martie, anul viitor, iar programul zilnic, de luni pana vineri, este intre orele 9.00 si 16.30.

Un articol de Florel Manu

Integral in Adevarul

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro