Dezvoltarea de centre comerciale este o afacere profitabila in Romania
In acest sens, unele dintre cele mai mari companii de retail real-estate din Europa au inceput deja sa negocieze cumpararea de terenuri pe intreg teritoriul tarii, unde, in urmatorii 10 ani, vor fi dezvoltate centre comerciale.
RRD va investi in Romania 500 mil. euro
Romanian Retail Development (RRD) este o astfel de companie interesata sa investeasca in piata de retail romaneasca. RRD negociaza achizitia a patru terenuri pentru complexuri comerciale, cu suprafete cuprinse intre 7 si 20 ha, pentru dezvoltarea in principal a unor complexuri comerciale.
„Avem patru proiecte pe care le studiem in prezent si analizam posibilitatea de a cumpara aceste terenuri amplasate in Bucuresti si in mai multe orase din provincie”, a declarat, pentru Mediafax, Michael Richard, directorul general al firmei Euromediterranee Consulting (EMCT), unul dintre asociatii RRD, alaturi de compania olandeza Redevco Europe.
Acesta a precizat ca cele patru proiecte vor fi anuntate in cel mult sase luni, dupa finalizarea achizitiilor. Proiectele vor avea suprafete cuprinse intre 25.000 si 100.000 mp.
Compania RRD a fost infiintata in luna septembrie 2007 si a anuntat investitii de circa 500 milioane euro in proiecte imobiliare in urmatorii cinci ani, cu precadere pe segmentul comercial.
Potrivit contractului de asociere, EMCT va fi dezvoltatorul proiectelor al caror proprietar va fi compania Redevco Europe.
Prezenta pe piata din Romania din 1998, EMCT a investit pana in prezent 210 milioane euro in proiecte cu suprafete totale de 186.000 mp.
In plus, compania are investitii de peste 240 milioane euro, in proiecte aflate in curs de finalizare. EMCT este implicata si in dezvoltarea proiectului Sun Plaza, amplasat in zona de sud a Bucurestiului, care va include un centru comercial, o cladire de birouri si locuinte.
Cu sediul in Amsterdam (Olanda), compania Redevco Europe este parte a COFRA Holding (Elvetia) si detine unul dintre cele mai mari portofolii de retail real-estate din Europa, alcatuit din peste 1.000 de proprietati, cu o valoare estimata la circa 6,9 miliarde euro.
Un articol de Simona Parva