Roberto Alagna revine cu „Aida” la Metropolitan Opera din New York
Tenorul francez Roberto Alagna, sotul sopranei Angela Gheorghiu, va interpreta, marti seara, la Metropolitan Opera din New York, rolul Radames din „Aida” de Giuseppe Verdi, pentru prima data dupa ce a fost fluierat pentru acelasi rol la Scala din Milano, in decembrie 2006, informeaza AFP.
Roberto Alagna il va inlocui pe tenorul Marco Berti, care este bolnav, a declarat purtatorul de cuvant al teatrului newyorkez, Robert Clark. Alagna va avea ca partenera pe soprana americana Angela Brown care va interpreta rolul Aidei.
Roberto Alagna a parasit brusc scena Scalei din Milano, in decembrie 2006, dupa ce a interpretat aria „Celeste Aida”, pe parcursul careia a fost fluierat continuu de unii spectatori, nemultumiti de prestatia lui.
In urma acestui incident, directorul teatrului, Stephane Lissner, a anuntat ca va renunta la serviciile tenorului acuzandu-l de „lipsa de respect pentru public si pentru teatru”. Directorul a mai anuntat atunci ca locul lui Alagna va fi luat de tenorul Walter Fraccaro. De atunci, Roberto Alagna nu a mai interpretat acest rol.
„Rugat in mod expres de directorul Metropolitan, Peter Gelb”, Roberto Alagna a acceptat sa revina in „Aida”. El va fi inlocuit in spectacolul cu opera Madame Butterfly, programata marti seara, de catre Marcello
Giordani, scrie AFP.