Apare leasingul pe sase ani pentru masinile second-hand
Un autoturism second-hand poate fi achizitionat prin leasing pe o perioada de pina la sase ani, si nu doar pe patru ani, asa cum se intimpla pina acum. Noua oferta si, deocamdata, singura de pe piata, apartine companiei Motoractive Leasing.
Avansul minim solicitat este de 15%. „Motoractive acorda finantare pentru autovehicule cu o valoare minima de circa 4.000 de euro. Compania nu impune o limita maxima, aceasta variind in functie de valoarea bunului finantat si de posibilitatile financiare ale clientului“, ne-a spus Marius Gavrea, director adjunct de vinzari al Motoractive.
Vechimea maxima permisa a autovehiculului se calculeaza astfel incit perioada maxima de finantare plus vechimea lui sa nu depaseasca 8 ani. Considerind ca cel mai redus contract se incheie pe o perioada de un an, Motoractive poate finanta autovehicule vechi de maximum 6-7 ani.
„Produsul de leasing pentru autovehicule second-hand permite achizitionarea oricarui model sau marca de masina, cu conditia ca aceasta sa fie importata de catre un dealer autorizat“, mai spune Gavrea.
Contractele de leasing sint denominate in euro, insa au plata in lei. Altfel spus, dobinda se aplica la valoarea in euro, insa rata este platita in lei, calculata la cursul zilei. Motoractive percepe o dobinda de 9,5% pe an pentru o perioada de finantare de unu pina la patru ani si de 9,95% pentru perioade intre 4 si 6 ani.
„Produsul se adreseaza atit persoanelor fizice, cit si celor juridice si permite finantarea pentru cumpararea oricarui tip de autoturism, precum si a vehiculelor comerciale usoare cu masa maxima autorizata de pina la 3,5 tone“, spune directorul adjunct de vinzari al firmei. Motoractive Leasing este detinuta majoritar de catre divizia financiara a General Electric, GE Money.
Leasingul auto destinat autovehiculelor second-hand reprezinta aproximativ 9% din piata leasingului, potrivit cifrelor Asociatiei de Leasing si Servicii Financiare Nebancare (ALB). In cifre absolute aceasta ar insemna aproximativ 300 de milioane de euro. Datele sint valabile pentru membrii ALB, asociatie care reuneste aproximativ 90% din intreaga piata de profil.