Sari direct la conținut

Ana Electronic, primul esec in afaceri al lui Copos

Business Standard

Omul de afaceri George Copos, unul dintre cei mai cunoscuti playeri de pe piata locala, anunta in exclusivitate pentru Business Standard inchiderea companiei Ana Electronic, pe baza careia si-a construit imperiul de firme Ana. Compania Ana Electronic, de numele careia se leaga inceputurile lui George Copos, a esuat din cauza unei strategii gresit aplicate pe piata retailului electric.

“Este firma cu care am facut primul milion de dolari”, spune omul de afaceri, care acum ruleaza peste 130 mil. euro in sectoare precum turism, panificatie, transport, industrie, fotbal si real estate. Businessul lui Copos ar urma sa creasca cu 20% in acest an, business din care nu mai face parte si Ana Electronic.

“In perioada 2002-2004, piata electronicelor s-a modificat dramatic. S-a trecut de la magazine cu o suprafata de 100-150 mp la magazine multibrand de 10.000 mp. Noi am avut o strategie gresita cu Ana Electronic, si de aceea s-a ajuns la lichidare”, a explicat pentru Business Standard George Copos.

In perioada mentionata de Copos, Ana Electronic se orientase pe magazine de dimensiuni mici, cumparand o retea de 50 de locatii comerciale, cu suprafete de pana la 150 mp.

Afacerile lui Copos, 130 de milioane de euro

Pierderile erau de aproximativ 100.000 de euro lunar (2,5-3 miliarde lei vechi), astfel ca patronatul a cautat solutii de iesire din impas, apeland la o expertiza realizata de o firma specializata.

Mai intai, s-a incercat cedarea afacerii catre unul dintre marii jucatori care aparusera pe piata. Este vorba de Domo si Altex, care au refuzat, insa, oferta lui Copos. Ultima solutie pentru evitarea falimentului a fost lichidarea activelor companiei Ana Electronic: “Am vandut spatiile si am evitat, astfel, intrarea in faliment.

Am obtinut, in acest mod, si un profit de zece miliarde lei vechi la acel moment si am platit, apoi, impozitele si taxele la bugetul de stat. Sunt foarte fericit ca am reusit sa gasim locuri de munca pentru cei peste 200 de angajati ai Ana Electronic.

de Mihaela Balea, Doru Gheorghiu

integral in Bussines Standard

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro