Sari direct la conținut

Masacrul forestier din Maramures a inceput in anul 1990 si nu s-a mai opri

Adevarul

Tinutul istoric al Maramuresului, populat altadata cu oameni care respectau padurea, este scufundat acum intr-o epoca a jafului forestier.

Localnicii, firmele, autoritatile si turistii ocazionali au promovat murdaria si au umplut poienile cu deseuri din plastic. Bomboana pe coliva padurilor a fost pusa de „stranierii” plecati la munca in Occident, care atunci cand s-au intors au investit doar in gatere… Daca se mai straduiesc un pic, intregul Maramures va fi transformat in desert.

„Se fura la marcarea copacilor ce vor fi taiati, se fura la taiere, se fura la trasul la drum, se fura la drum, se fura la gater, se fura la masurare, se fura la transport, se fura la incarcarea in port”, ne-a descris incredibilul circuit al lemnului romanesc in natura, un silvicultor care a tinut sa-si pastreze anonimatul.

Este evident ca acest sir de „se fura” face ca datele oficiale referitoare la lemnul transportat sa nu corespunda realitatii.

„Padurea lui Pintea”, fara copaci

O analiza privind comertul cu „lemn negru” efectuata in noiembrie 2006 de Centrul de Informare privind Certificarea Forestiera in colaborare cu Inspectoratele Teritoriale de Regim Silvic si Vanatoare a relevat ca zonele critice de taieri ilegale ale Maramuresului se afla la Sighet (cu padurile private din raza ocoalelor silvice Mara si Sighet), la ocoalele silvice Poieni si Ruscova (cu

localitatile Poienile de sub Munte, Ruscova si Repedea) si mai ales in zona Borsa-Viseu, o adevarata „hemoragie forestiera” care include Ocolul Silvic Borsa si Viseul de Sus, dar si Ocolul Silvic Composesoratul Viseu.

S-a taiat sau se taie, ilegal, peste tot: in proaspat infiintatul Parc Natural Muntii Maramuresului – in suprafata de 150.000 hectare (posibil, pe viitor, hectare de nisip si roca), spre Rotunda sau Cavnic, pe Dambul lui Ionuc – deasupra Depresiunii Baia Mare, la Viseul de Sus, Izvorul Izei sau Piatra Alba, unde s-a ras salbatic, sau in zona „Sarita lui Pintea” – locul unde s-a filmat,

candva, salvarea haiducului maramuresean Grigore Pintea, in timp ce la Poieni si in multe alte localitati functioneaza zeci si sute de gatere ilegale, iar raurile Viseu, Roscova si Tisa sunt otravite cu rumegus.

Multe dintre execese se fac pe proprietati particulare, unde mana lunga a legii (politisti, procurori, judecatori, silvicultori, inspectori blaza) devine nu numai obosita, dar si neputincioasa.

Cu raul Iza, umplut periodic cu peturi de plastic, cu lacul Firiza pigmentat „pitoresc” cu mormane de gunoaie, cu padurile ravasite, poluat cu plumb si umilit de mafia „lemnului negru”, Maramuresul istoric piere odata cu padurile care l-au protejat.

Inainte de a fi refugiu in calea poluarii din oras, padurile au fost ascunzatori bune din calea navalirilor dusmane si este cert ca oamenii care astazi distrug padurile Maramuresului au avut stramosi pe care padurea i-a tinut odinioara, in palme, sa le scape viata.

Un renumit biolog sighetean, Iosif Beres, a declarat ca, niciodata in istoria Maramuresului, defrisarile nu au cunoscut o asemenea salbaticie. Padurile de protectie de pe langa cursurile de apa sau padurile-tampon, situate sub golul alpin, sunt defrisate si transportate cu tot ce este omeneste posibil (la Firiza se cara si cu spinarea!) catre clienti.

In acest context, nici nu este de mirare ca inundatiile vin cu putere spre Maramures: dupa Banat si Moldova, care au platit un pret greu al defrisarilor, se pregateste Maramuresul – nu i-a placut cu picioarele in iarba, dar risca sa stea cu picioarele-n apa.

integral in Adevarul

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro