Cap de pod (de Claudiu Saftoiu)

Multumesc celor 25 care ati catadicsit saptamana trecuta sa comentati un text in care am pus – dupa opt luni de la demisia mea din cele mai ametitoare culmi pe care un simplu credincios roman venit din clasa de subzistenta a comunismului romanesc si le-ar fi putut imagina – 100 % provocare si exasperare. Si un limbaj care nu m-a caracterizat niciodata.

Am mizat pe scoaterea din sarite a cititorilor mei. Era si usor. Am devenit o figura oarecum publica, fata de care ai deja o multime de ancore, dar si tot atatea harpoane de acrosare. De desfigurare si desfiintare. Am simtit harpoanele voastre, ale celor care ati ales – voit sau nevoit !? – sa imi raspundeti pe forum.

Mi-a iesit aceasta provocare riscanta. Si, sa spun drept, nu imi place ce a iesit. In general, cand vorbesc si argumentez, imi atrag mereu voci ale naibii de inteligente, care ma incanta cu forta lor de persuasiune. Voi ati fost destepti si iuti, ati vazut lucrurile pe sleau si v-ati exprimat cu o neasteptata bunacuviinta. Ori poate moderatorii site-ului au avut grija de asta. Le multumesc pe aceasta cale, daca au facut ca dialogul sa ramana civilizat.

Am gasit in aprecierile voastre referinte excelente de justa amendare, atat la nivelul discursului personal si public-politic, cat si la nivelul vietii cotidiene, politice sau nonpolitice din Romania.

Stiu foarte bine de unde am venit. Cine sunt si care imi sunt izvoarele. Sunt un oricare altul, nascut in zona Vrancei, crescut si educat intr-o familie destramata timpuriu. Am terminat un liceu, o facultate la stat, dupa *89. Si am poposit – dupa 17 ani de tranzitie – pentru aproape trei ani intr-o lume cu care nu am avut absolut deloc de-a face inainte. Sub nici o forma.

Am scris editorialul precedent intr-un mod voit dizgratios – dintr-un osuar al mintii mele recente. Am intrat acolo, in acel osuar – venind inocent din lumea presei idealiste a anilor *90 – *2000. Urmata de cea a training-ului media si politic, si mai apoi a consultantei politice. Din 1993, pana in 2004, acestea au fost jaloanele vietii mele marcate de o unica obsesie.

O iubire fara conditiii fata de tara mea. Asa m-am format eu, dupa 22 de ani de traire in comunism formal si alti 17 de supravietuit in comunismul disipat informal de astazi, care se topeste greu in reflexele noastre comportamentale.

Am dorit – in prima mea dezbatere cu voi – sa va propun ca in interventii de viitor sa pot exprima o parte din revelatiile pe care le-am avut, venind dintr-o lume care, desi pare moderna si la moda – lumea politicii, ca sa nu mai vorbesc de cea a serviciilor de informatii – functioneaza de fapt dupa reguli, atitudini si aprehensiuni ale anilor *80.

Ani de apogeu al comunismul romanesc. Intrand la Cotroceni in decembrie 2004, dupa ani si ani de munca exclusiva in institutii private, am crezut ca am intrat intr-un tunel al timpului. Aerul nomenclaturist al anilor *70-*80 nu parasise regimul prezidential al domnului Ion Iliescu. Nici in 2004.

Am ramas consternat sa constat ca, si dupa alti doi ani la Cotroceni, pana in 2006, aceste reflexe de functionarism comunist nu disparusera pe de-antregul. Ba dimpotriva, fusesera substantial tolerate si de noua administratie, careia am incercat personal din rasputeri sa-i schimb aerul, comportamentul intern.

Mi-am dorit sa va spun, incet, incet, ce am vazut si am aflat, in formidabila experienta – fatalmente scurta – pe care am asimilat-o, urmare a motivelor conjuncturale pentru care presedintele de astazi al tarii m-a solicitat sa ii vin alaturi.

Dupa atat de multe momente in care principiile mele vital angajate in prefacerea Romaniei au consonat cu planurile domniei sale de accedere la putere.

Constat cu tristete ca orice as spune, sunt inteles gresit. Daca incerc sa aduc marturii fie ele si voalate despre cum si in ce fel este condusa Romania de la Cotroceni, astazi, sustinatorii ferventi ai presedintelui ma trateaza drept un tradator bicisnic si nimic mai mult.

Daca incerc sa critic mecanismele politice si actorii politici, pe mai marii in functii, sunt luat drept un moralist fara dreptul de a moraliza, dupa ce am muscat dintr-un desigur cascaval.

Cand caut sa arat ca, de fapt, plaga de educatie pe care o induram nu sta in doar cei 0,002 la suta politicieni care inunda televizoarele seara de seara, ci in fiecare dintre noi, in mass-media si in propriile anturaje si familii, sunt considerat un frustrat care se defuleaza in postura de inchizitor al propriei audiente.

Mi-am ales inabil un loc geometric perfect nepotrivit. Incorect politic, incorect moral, incorect public.

Imi voi pastra pentru viitor aflatele si stiutele despre mersul tarii mele, asa cum se vad acestea din maruntaiele lui decizionale cele mai profunde. Dar nici nu voi face eforturi sa mai privesc lumea prin ochii vostri inocenti, mustind in prejudecati confortabile. Nici nu voi incerca sa deschid vreun cap de pod al neminciunii in politica romaneasca.

Voi privi mereu atent de acum inainte si voi arunca tot peisajul acesta decriptat politic intr-un sertar. In care nu e ascunsa nici o comoara.

Cordial,

Claudiu Saftoiu