Doua dame si zece mii de drame (de Dan Tapalaga)

Cele doua dame vestite, Mihaela Radulescu si Andreea Marin-Banica, par sa traiasca mai intens dramoleta lor dacat durerea adanca a semenilor pe care pretind ca-i ajuta. Inima le sangereaza abundent cand cealalta sufera mai cu folos, cand cealalta sparge audienta la televizor si stoarce o lacrima in plus in borcanele umplute in urma orelor nesfarsite de trafic cu sentimente.

Cum sa le spui unor femei destepte si frumoase ca le-ai vazut intr-o seara la televizor, dar ca ti s-au parut urate, vulgare si rele? Cum sa le explici delicat, in soapta, ca au murdarit zambetul sfasietor al unui copil bolnav de cancer cu grimasele lor? Cum sa mai crezi in zane, vraji si minuni cu aratari mai negre in suflet decat se vopsesc pe-afara? De cateva zile, damele isi varsa in capul nostru schimbul de scuipati ca si cum si-ar arunca oala de noapte pe fereastra.

Cele doua dame au totusi un merit: au atras atentia asupra unor crime lente executate cu sange rece de un sistem medical cinic si indiferent. Tipetele lor isterice au dezgropat mii de dureri mute. Generozitatea lor bombastica si indiscreta a pus in miscare un suvoi de generozitate pura. Au salvat, poate, vietile unor copii nevinovati. Chiar si o singura viata salvata le iarta toata trufia si orbirea.

Ca si alte episodade melodramatice din viata celor doua femei, nici acesta n-ar fi meritat prea multa atentie. In fond, vorbim de doua vedete pentru care viata se masoara in puncte de rating iar sistemul de valori in cifre de publicitate. Secretul lor, ca si in jurnalismul de tip OTV, sta in violentarea emotiilor publice.

Asa ca de ce ne-ar pasa de orgoliul lor lezat? Pentru ca istoria asta ridicola developeaza inca o fata a lumii in care ne miscam.

Privit superficial, conflictul celor doua dame pare un eveniment periferic. O stire buna pentru tabloide, care sta bine langa alte povesti despre Monica si Irinel filmati prin gaura cheii in timpul unei partide de sex oral. Andreea Marin chiar a avut un moment trecator de luciditate, care a silit-o sa exclame in direct la Turcescu: „Ma simt ca la OTV”.

Cifrele de audienta de a doua zi arata ca a simtit bine. Si-a facut praf rivala care o latra in paralalel la alt post de televiziune.

Ne-am abatut putin de la treburile complicate de stat, de la referendum, vot uninominal si alegeri europene si ce aflam? Ca drumul cel mai scurt catre succes arata peste tot la fel: compasiunea cu audienta, milostenia cu profit, generozitatea interesata. Si in mahalaua mondenilor si in saloanelor politicienilor, prostia omoara speranta.

Limbutia tribunei, verbul tare si obrazul gros garanteaza celebritatea. La noi, gloria, stima si averea cresc si se hranesc din mii de drame anonime.

Damele de consumatie media au luat ceva din stilul si metodele politicienilor populisti. Isi revarsa altrurismul in momente oportune pentru un vot. O idee cu succes la public are, la fel ca in politica, 10 tati si o 100 de mame.

Asa functioneaza mecanismul de promovare sociala: calcand peste cadavrul celuilat. Dama peste dama, presedinte peste premier, candidat peste candidat, partid peste partid. Si tot ei ne plang noua de mila. Si au dreptate. Marea drama este a noastra, nu a lor. Noi suntem de vina, pentru ca nu reusim sa scapam de ei, sa-i scoatem din viata noastra si sa-i aducem in locul lor pe altii mai buni.