Vom avea benzinarii pe Autostrada Soarelui?
Solicitari cu repetitie
Petrom a inceput demersurile pentru „intrarea” pe Autostrada Soarelui in urma cu trei ani, ne-au declarat reprezentantii companiei. Rompetrol a transmis trei solicitari in acest sens. „Ultima solicitare a fost pe 19 septembrie 2007.
Am primit un singur raspuns scris, in care eram asigurati ca vom fi anuntati in momentul in care aceste licitatii vor avea loc”, spun reprezentantii Rompetrol.
Planuri pentru unii, neputinta pentru altii
Pe Autostrada Soarelui, Rompetrol vrea sa deschida „statii cu un concept dedicat si cateva servicii suplimentare, asezate intr-un spatiu mai generos decat in statiile standard”, potrivit reprezentantilor companiei.
Compania maghiara MOL spune ca investitiile intr-o benzinarie pe autostrada vor fi intre 1 si 2 milioane de euro, la care se va adauga valoarea terenurilor. MOL este deja foarte aproape de Autostrada Soarelui, avand doua statii la intrarea dinspre Bucuresti.
In timp ce Petrom crede ca „locurile amplasate de-a lungul autostrazilor sunt dintre cele mai cautate de distribuitorii de carburanti”, Rompetrol spune ca „Autostrada Soarelui este o zona cu un puternic aspect sezonier”.
Reprezentantii MOL cred ca „o benzinarie pe Autostrada Soarelui poate fi la acelasi nivel de profitabilitate cu una obisnuita”.
Pe autostrada Bucuresti-Pitesti, MOL are doua benzinarii, Petrom are trei benzinarii, iar Rompetrol nu are nici una. Totodata, exista mai multe statii Rompetrol in zonele urbane decat in cele rurale, iar la Petrom ponderea este inversa.
Un articol de Catalin Balan